Traian Băsescu: N-am știut ce se întâmplă la ANRP!

Traian Băsescu a declarat, referitor la cazul retrocedărilor ilegale de la ANRP, că nu știa ce se întâmplă la instituția cu pricina.

"Cu Tal Silberstein cred că m-am întâlnit de două ori. De la serviciile astea atotştiutoare eu nu am ştiut ce se întâmplă la ANRP, în condiţiile în care m-a avertizat Elena Udrea, iar eu am anunţat SRI.

Elena Udrea primea plângeri de la oameni că nu li se restituie la rând. Iar mie mi s-a spus că e în regulă şi că doamna Crinuţa e perfectă. Nu ştiu ce o să se scoată din dosare, dar nici nu au nevoie de stenograme, rămân neregulile făcute în procesul de restituire.

E bătălia asta cu cine pe cine să asculte, iar preşedintele României nu a ştiut de la nicio instituţie ce se întâmplă la ANRP. Şi atunci sunt şi eu tentat să spun dacă, oare, e posibil să nu fi ştiut?", a declarat Traian Băsescu într-un interviu acordat lui Victor Ciutacu, la România TV.

Procurorii DNA au început urmărirea penală și cer arestarea preventivă a oamenilor de afaceri israelieni Tal Silberstein, Shimon Shevez, Benny Steinmetz si Moshe Agavi, inculpați în dosarul retrocedarii ilegale a 47 de hectare de pădure din pădurea Snagov și a Fermei Baneasa, în care mai sunt cercetați Remus Truică și Paul Al României.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel