Președintele Traian Băsescu a vorbit, joi, la emisiunea „Ultimul cuvânt“ difuzată de B1 TV, despre refuzul Olandei de a accepta aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen, despre Roşia Montană sau despre colaborarea cu partidele aflate la guvernare.
„Ştiam că există o opoziţie din partea Olandei. S-a dat toată atenţia Olandei. Diplomaţia are şi ea limitele ei. Nu poţi să spui finlandezului că ţiganii nu au fost în centrul Helsinki-ului. Ce poate să facă diplomaţia când guvernul constată că ţiganii cerşesc agresiv? Acolo e reacţia opiniei publice. În Olanda lucrurile sunt mai complicate. În programul lor de guvernare veţi vedea că se opun intrării României, urmare a alianţei pe care au făcut-o cu partidul extremist de dreapta. Trebuie să obţinem un calendar. De săptămâna viitoare intru într-un proces de a vedea cum putem să clintim poziţia Olandeză“, a declarat Traian Băsescu.
Principalele declaraţii ale preşedintelui
Roşia Montană: Despre speculaţiile care se fac referitor la susţinerea proiectului Roşia Montană: Doar să fiu prea slab de înger să mă sperii de atâta lucru. N-am de ce să am complexe în a susţine nişte proiecte. Nu exista nici un interes, nu am complexe in a susţine Roşia Montană. Cine poate crea locuri de muncă scoate naţiunea din dificultate. Eu aş vrea să fie pregătite anul acesta câteva mii de locuri de muncă. Putem face foarte multe locuri de muncă, problema este unde să investim.
Colaborarea cu partidele: Eu am o colaborare foarte bună cu guvernul şi cu partidul din care provin şi cu partidele din alianţă, fie că discutăm de UDMR sau UNPR. Nu înseamnă că trebuie să accepte toate propunerile mele. Sunt lucruri, cum e reorganizarea, în care partidele au un interes, iar preşedintele o viziune. Se simte orientarea pregnantă a Coaliţiei către momentul electoral.
În momentul de faţă, Guvernul este în grafic cu obligaţiile asumate. N-aş putea spune că avem scăpări, dar mă aştept să fie gata mai repede noul proiect al legii sănătăţii. Este clar că acest sistem de sănătate atât de rigid trebuie transformat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu