Eugen Teodorovici, care figurează pe lista restanţierilor la Fisc, cu peste 73 000 de lei, a declarat vineri la Alba Iulia că o să plătească în funcţie de cum poate, eventual apelând şi la un împrumut pentru a-şi achita penalităţile, ca acestea să nu crească în continuare.
'O să plătesc în funcţie de ce pot să plătesc. O să văd dacă pot găsi un împrumut, eventual, să achit partea de penalităţi, ca să nu crească în continuare. Dacă aveam suma plăteam. Vă daţi seama că nu stăteam să plătesc penalităţi aiurea', a spus, într-o conferinţă de presă, fostul ministru de finanţe.
Teodorovici a explicat că restanţele s-au acumulat şi pentru că ar fi acceptat întârzieri ale celor care aveau să îi plătească chirie pentru un imobil.
'Poate de multe ori am uitat să mă ocup de finanţele mele, m-am ocupat de finanţele ţării. Recunosc şi asta. Treburile casei le-am lăsat pe umerii soţiei', a afirmat Eugen Teodorovici. El a opinat că este 'impropriu' denumită lista restanţierilor drept 'Lista ruşinii'. 'Acele entităţi - persoane fizice, juridice - care se află pe această listă sunt cei care plătesc faţă de stat un preţ, un cost al acelui împrumut pe care teoretic statul îl dă, adică neplata la timp a unei datorii faţă de stat este penalizată. Asta înseamnă că statul te împrumută, împrumut pentru care tu plăteşti. Statul, dacă era aşa de viteaz, trebuia să afişeze lista cu cei la care statul trebuie să le plătească TVA-ul şi multe alte sume. Aia trebuie să publice Ministerul Finanţelor dacă, într-adevăr, vorbea acest Guvern de transparenţă', a susţinut Teodorovici.
El a mai spus că statul dacă are să dea dă fără nici un fel de dobândă, ceea ce nu este corect.
'Statul nu poate să fie haiduc, nu poate să ia să se folosească de banii contribuabililor, dar fără să plătească pentru lucrul acesta', a opinat Teodorovici. Senatorul PSD a declarat că anul trecut, când s-a emis Ordonanţa de Urgenţă 44 pentru facilităţi fiscale, le-ar fi recomandat colegilor săi din Guvern să nu îşi aplice lor această ordonanţă dacă sunt în această situaţie. 'De exemplu, eu puteam să beneficiez de o reducere peste jumătate a sumei pe care o datoram statului, la penalităţi şi restul. Dar nu mi-am aplicat-o. Mi-am spus că nu e normal, nu e corect, nu e moral să fac acest lucru. Şi am rămas să îmi plătesc eu, când pot şi cum pot, aceste dări faţă de stat. O să le achit când pot să fac acest lucru, fără niciun fel de problemă', a declarat fostul ministru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu