Telecabină construită de austrieci la Cozia

telecabina innsbruck
telecabina innsbruck

Primăria Călimăneşti a semnat un contract de asociere cu o firmă din Innsbruck, în urma căreia austriecii vor realiza o telecabină spre vârful Cozia şi o pârtie de schi pe versantul nordic al muntelui.

"Discuţiile au fost purtate de mai bine de un an. Au venit şi ei la faţa locului şi suntem la final. Vreau să spun că ieri (n.r. luni) au fost aici şi reprezentanţii MDRT. Am reuşit să semnăm contractul. Primăria le pune la dispoziţie terenul, iar ei vor face lucrarea şi implicit o vor exploata. Lucrarea se ridică la aproximativ 2 milioane de euro şi constă în o telecabină care va pleca din zona Mănăstirii Turnu, va avea oprirea la Mănăstirea Stănişoara şi apoi va urca până pe vârful Cozia la cota 1700. Nu trebuie să mai adaug panorama care se va vedea - Valea Oltului şi staţiunea Călimăneşti - Căciulata. Iar din câte am reţinut va fi asfaltat şi drumul care urcă aici în zonă", a declarat primarul staţiunii, Ilie Amuzan, potrivit Agerpres.

Lucrările ar putea demara cel mai devreme în toamnă.

Tot în staţiunea Călimăneşti-Căciulata s-a semnat în urmă cu două săptămâni proiectul "Mirajul Oltului", în valoare de aproximativ 5 milioane de euro. Acest proiect include construirea unui parc acvatic cu mai multe piscine, locuri de plajă, centru spa, plus debarcader şi croaziere pe râul Olt pe cele două lacuri de acumulare din perimetrul staţiunii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel