EXCLUSIV  Teaser pentru 2022! Cuvinte cheie pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion

Foto Pexels
Foto Pexels

Săptămâna 18-24 octombrie este cea care face trecerea de la 2021 la 2022. Jupiter își va relua mersul direct și ne dă câteva evenimente care sunt menite să ne arate cum va arăta anul viitor. 

Pe 18 octombrie, avem două evenimente importante. Mercur își oprește retrogradrea în semnul Balanței, iar Jupiter în cel al Vărsătorului. Mercur în mers direct va aduce un grad mai mare de claritate în cazul negocierilor. Vom fi mai dispuși să ascultăm și argumentele celorlalți. Și să folosim tactul și diplomația în orice conflict. Bineînțeles, să nu uităm de faptul că, în primele zile de mers direct, lui Mercur îi mai place să ne arate ce am mai greșit. Cu Jupiter direct, vom putea să ne facem planuri pentru viitorul apropiat, pentru că vom căpăta o porție proaspătă de încredere, dar și pentru că vom vedea realitatea în mod obiectiv. 

Pe 19 octombrie, Marte face un trigon cu Jupiter. Este o zi nemaipomenită pentru activități de grup. Mai ales cele sportive.

Pe 20 octombrie, avem o Lună Plină în semnul Berbecului. Este o zi în care s-ar putea să ne pripim cu deciziile, mai ales pe plan partenerial. Furia va fi la tot pasul, vom încerca să o evităm, dar astfel nu vom face decât să o amplificăm. Vom discuta despre nevoile mele versus nevoile taie.

Pe 22 octombrie, avem un careu exploziv între Marte și Pluto. Ne vom supăra din nimicuri și vom reacționa violent, însă cauzele sunt altele și mult mai vechi. Mulți își vor expune frustrările într-un mod cosmetizat.

Pe 23 octombrie, Soarele iese din semnul diplomat și evitant al Balanței și începe să tranziteze semnul introvertit și pasional al Scorpionului.

Cuvinte cheie pentru fiecare semn zodiacal

 

Berbec/Ascendent în Berbec: stabilirea unor limite în parteneriate

Taur/Ascendent în Taur: pași importanți spre progres din punct vedere profesional

Gemeni/Ascendent în Gemeni: informații noi și folositoare

Rac/Ascendent în Rac: emoții stabile, decizii asumate

Leu/Ascendent în Leu: proceduri administrative, onestitate în relații

Fecioară/Ascendent în Fecioară: utilul se va îmbina cu plăcutul

Balanță/Ascendent în Balanță: putere de concentrare și de decizie

Scorpion/Ascendent în Scorpion: liniște, retragere, familie

 

Continuarea pentru toate zodiile pe ASTROSENS.RO!

 

Lună Plină în Berbec. Daniela Simulescu: Riscuri de accidente la nivel mondial. Răutăți bazate pe suferință

Daniela Simulescu, astrolog DC News și Astrosens, a vorbit despre Luna Plină în Berbec, un eveniment ce va avea loc pe data de 20 octombrie.

„Luna Plină în Berbec va avea loc pe 20 octombrie, în jurul orei 17:57. E acel moment în care Soarele și Luna sunt în opoziție și vezi Luna Plină pe cer. Pe Lună Plină se întâmplă evenimente, situații, întâlnim tot felul de oameni. Ea se petrece imediat după ce Mercur și Jupiter și-au oprit retrogradarea. De asemenea, Luna Plină se petrece cu un careu Marte - Pluto. Nu e o Lună Plină ce mie îmi place.

Atunci când vorbim de Berbec, vorbim de competiție, de grabă, de agresivitate și furie. Furia nu e un lucru rău neapărat, dar există în fiecare dintre noi, chiar și în cei care se dau sfinți. Acest aspect nu face decât să crească mai mult nervozitatea la nivel individual, național și mondial. Când vorbim de Berbec, vorbim de explozii, accidente, incidente, relații terminate. Când Berbecul nu mai e vrea e pentru că nu mai poate, pentru că vremurile pe care le trăim le vom resimți foarte mult la nivel emoțional, chiar dacă ne vom chinui cognitiv. Vremurile pe care le trăim sunt ca o bombă care stă permanent să explodeze, ca un vulcan care stă să erupă, iar când se va întâmpla acest lucru nu va fi bine.

Când vorbim de un careu Marte - Pluto, vorbim de furie, agresivitate înmagazinată, nervi, frustrări, supărări, toți își spun oful, toți au o răutate. Orice răutate pe care o vedeți în zilele următoare e una din răutate și suferință. Dacă vedeți oameni că sar, că se ceartă, că sunt impulsivi și agresivi, e pentru că suferă și efectiv s-au săturat”, a precizat astrologul Daniela Simulescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel