Studiu HTC: Lumea vrea telefoane subțiri

htc-one-x
htc-one-x
HTC a renunţat la idea de a îmbunătăţii autonomia telefoanelor din gama smartphone, preferând în schimb abordarea unei construcţii cât mai suple, chiar dacă asta implică folosirea unui acumulator subdimensionat, în raport cu necesarul de energie al echipamentului pe care îl echipează.Decizia a fost luată în urma unui studiu desfăşurat anul trecut, în urma căruia s-a aflat că utilizatorii preferă mai degrabă modele smartphone cât mai subţiri, în detrimentul soluţiilor de compromis, ce adoptă o construcţie mai voluminoasă şi cu greutate sporită pentru maximizarea autonomiei. Drept urmare, aceia dintre noi care încă mai speră să întâlnească un smartphone cu acumulator de 3000 mAh şi autonomie de o săptămână au toate şansele să rămână dezamăgiţi, deoarece problema autonomiei nu este deloc prioritară pentru producători, scrie go4it.ro   Un exemplu demn de urmat a fost dat însă de Motorola, compania lansând modelul Droid RAZR în două versiuni distincte: una ultra-slim adresată celor preocupaţi în primul rând de aspectul estetic şi versiunea RAZR Maxx, ce se face remarcat prin autonomia mult îmbunătăţită.   Din păcate nici tehnologia bateriilor cu Litiu nu prea reuşeşte să ţină pasul cu inovaţiile şi tendinţele apărute în lumea smartphone, progresele făcute către miniaturizarea şi creşterea capacităţii acumulatorilor venind în paşi mici şi la intervale de timp relativ mari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel