Spania: 6.400 de români au votat în cele 46 de secţii, până la ora 14:00

vot
vot

Românii din Spania continuă să voteze la referendumul privind demiterea preşedintelui României, în cele 46 de secţii organizate pe tot cuprinsul ţării iberice.

Până la ora locală 14:00 îşi exprimaseră opţiunile peste 6.400 de persoane, dintre care 650 în Madrid, în cele două secţii de vot organizate la sediul Ambasadei.

Cei mai mulţi, care să fi votat într-o sigură secţie, au fost cei din Coslada (557 de români) şi Zaragoza (524 de români). Cel mai mic număr de români care s-a prezentat la vot în primele şapte ore ale zilei de referendum au fost în Merida: 5 votanţi. Votarea decurge normal cu afluenţă de alegători la urne relativ mai mare în primele ore ale după-amiezii, comparativ cu perioada imediat următoare deschiderii secţiilor de vot, la ora locală 07,00 - însă fără incidente şi în flux continuu. Românii din Spania pot vota până la ora locală 23, iar următoarele date oficiale privitoare la participare vor putea fi făcute publice la ora locală 18.30. Aflat în Spania, ţară care face parte din circumscripţia electorală Europa de vest, în care a fost ales, deputatul PDL Wiliam Brînză a declarat pentru Agerpres că, din observaţiile sale de până la acest moment, românii merg la vot, întrucât apreciază faptul că statul român a făcut o cheltuială pentru organizarea atâtor secţii de vot pe tot cuprinsul ţării iberice. "Lucrurile stau bine, din ce am observat nu a fost nici cea mai mică tentativă de fraudă, niciun derapaj. Oamenii sunt liniştiţi - încă o dovadă că românii sunt integraţi foarte bine aici", a mai declarat Brînză. Românii din Spania sunt aşteptaţi duminică la urne, în 46 de secţii de vot, organizate în 12 comunităţi autonome şi 43 de oraşe spaniole, în Madrid, Barcelona şi Castellon fiind organizate câte două secţii de vot. Maxim 151.800 de români din Spania pot vota duminică, potrivit numărului buletinelor de vot trimise la toate aceste secţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel