Șeful CNADNR, demis de ministrul Silaghi. Vezi motivul

Ministrul Transporturilor Ovidiu Silaghi l-a demis pe Mihail Başulescu de la conducerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), din cauza întârzierilor înregistrate în derularea lucrărilor de construcţie a autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, care trebuia inaugurată la 30 iunie.

"Aţi văzut ce grad mare de întârziere avem pe autostrada Bucureşti-Ploieşti", a spus ministrul Transporturilor, întrebat de jurnalişti care este motivul pentru care a decis schimbarea conducerii CNADNR, potrivit Mediafax.

După ce a inspectat, joi, autostrada București-Ploiești, ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a avansat un nou termen pentru deschiderea circulației pe autostradă, respectiv 1 august, însă cu restricţii de viteză şi după ce vor fi remediate unele defecţiuni de construcţie, deși primul termen de dare în folosință a fost 2010.

Lucrările la autostrada Bucureşti-Ploieşti sunt împărţite în două sectoare, respectiv Bucureşti-Moara Vlăsiei, unde lucrează consorţiul italian Impressa Pizzarotti/Tirrena Scavi, şi Moara Vlăsiei-Ploieşti, construit de asocierea Spedition UMB/Pa&Co Internaţional/Euroconstruct '98/Com-Axa, valoarea totală a lucrărilor fiind de 450 de milioane de euro.

Mihail Başulescu a preluat conducerea CNADNR după ce Daniela Drăghia a demisionat la finele lunii mai.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel