Ministrul Sănătății a participat, la Bruxelles, la o conferință dedicată sănătății femeilor. În urma evenimentului, Alexandru Rogobete a anunțat că obiectivul ministerului, până la finalul anului, este extinderea listei de medicamente compensate și gratuite cu încă 50 de molecule noi.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a participat, miercuri, la Bruxelles, la conferința „Women’s Health in Europe”, organizată de europarlamentarul Gabriela Firea la Parlamentul European, alături de eurodeputatul Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European, și Olivér Várhelyi, comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară, și specialiști internaționali în sănătate publică și oncologie.
![]()
Sursa foto: Alexandru Rogobete, Facebook
În cadrul evenimentului au fost abordate multiple subiecte de interes pentru sănătatea femeilor, precum accelerarea programelor de prevenție și screening pentru cancerul de sân și cancerul de col uterin, dar și despre utilizarea fondurilor europene pentru reducerea diferențelor de acces la diagnostic și tratament dintre statele membre.
Investiții în screeningul pentru cancerul de sân și de col uterin
„România a făcut pași importanți în ultimii trei ani! Ca ministru al Sănătății, am introdus două programe naționale esențiale: screening pentru cancerul de sân, prin mamografie, screening pentru cancerul de col uterin, prin dezvoltarea laboratoarelor de citologie.
În ultimii trei ani, infrastructura medicală s-a dezvoltat semnificativ: peste 140 de mamografe achiziționate, peste 60 de laboratoare dotate și dezvoltarea caravanelor mobile de screening, care duc prevenția mai aproape de comunități”, a spus Alexandru Rogobete, într-o postare pe Facebook.
„Dar prevenția trebuie completată de accesul rapid la tratament!”, a adăugat ministrul.
Extinderea listei de medicamente compensate și gratuite cu încă 50 de molecule, până la finalul anului
Alexandru Rogobete a menționat că în mandatul anterior de ministru a introdus peste 80 de molecule noi și extinderi de indicații pe lista medicamentelor compensate și gratuite, multe dintre acestea fiind dedicate pacienților oncologici.
„Până la finalul anului, obiectivul meu este extinderea listei cu alte 50 de medicamente. Prevenția nu trebuie să fie un privilegiu, iar accesul la tratament nu trebuie să depindă de țara în care trăiești! Cu dialog, echilibru și responsabilitate, mergem înainte! O să fie bine!”, a adăugat ministrul Rogobete.


