S-a sinucis după ce mama sa a aflat că ar fi însărcinată

ambulanta
ambulanta

O adolescentă în vârstă de 15 ani din Dragoslavele (Argeş) a fost găsită moartă în apele unui lac de acumulare din localitate, poliţiştii stabilind că aceasta s-a sinucis după o discuţie în contradictoriu cu mama sa, care aflase că fata ar fi fost însărcinată.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, fata, elevă la Şcoala Generală din Dragoslavele, s-a certat cu mama sa, care aflase că această ar fi fost gravidă, femeia spunându-i adolescentei că urmeză să o ducă la un medic ginecolog pentru a stabili dacă temerile sale se confirmă. Ulterior, adolescenta a mers la lacul de acumulare din Dragoslavele, de unde i-a dat mamei sale un mesaj pe telefonul mbil, în care i-a transmis că îi pare rău, după care s-a aruncat în apă, informează Mediafax. "Victima a fost scoasă din apă de către anchetatori şi transportată de către o echipă a Serviciului Medico Legal Argeş la morga din Piteşti în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei morţii", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, comisar-şef Dănuţ Dinu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel