Rugby: Dinamo - CSM București, derby-ul Capitalei, în etapa a 6-a a SuperLigii CEC Bank

Partida dintre Dinamo și CSM București va fi derby-ul Capitalei, în etapa a VI-a din SuperLiga CEC Bank la rugby, urmând să aibă loc vineri, pe stadionul ''Florea Dumitrache'', de la ora 15,00.

Practic față în față se vor afla ocupantele pozițiilor doi, respectiv trei în clasamentul primului eșalon valoric, pentru Dinamo acesta fiind unul dintre cele mai bune sezoane din ultimii ani, luând în calcul rezultatele echipei în prima parte a sezonului, în special egalul (22-22) cu campioana Timișoara Saracens, scrie site-ul SuperLigii.

Dacă pentru Dinamo București remiza cu Timișoara Saracens putem spune că valorează cât o victorie, CSM București este singura echipă care în acest sezon a învins campioana en titre, evoluțiile 'tigrilor' însă nefiind o surpriză, în ediția trecută aceștia obținând medaliile de bronz, un proiect care continuă cu succes. Învinși etapa trecută pe Arena Zimbrilor, de această dată elevii lui Eugen Apjok cu siguranță vor dori victoria în fieful dinamoviștilor, puncte cu ajutorul cărora ar putea urca pe poziția secundă în clasament înaintea unui alt examen dificil, în ultima etapă a turului aceștia urmând să întâlnească liderul neînvins, Steaua București, menționează sursa citată.

[citste si]

Deși în primele ediții ale SuperLigii CEC Bank bilanțul general a fost favorabil dinamoviștilor, în ultimii ani CSM București a înclinat balanța de partea sa, ultima dispută directă de pe stadionul Florea Dumitrache fiind câștigată de tigri care, cu acel succes, au obținut calificarea în semifinale.

Aflată pe poziția secundă, Dinamo are 12 puncte, CSM București fiind pe 3, cu 11 puncte. (Agerpres)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel