România și Turcia se pot lauda cu raporturi bilaterale, nu numai în domeniul economic, ci și în realizarea unor proiecte strategice în domeniul energetic. De asemenea, potrivit semnării acordului între SUA și Turcia, în septembrie, teritoriul turc va deveni alături de România, locație a scutului antirachetă.
Țara noastră este primul partener economic al Turciei în Balcani în cadrul schimburilor comerciale extracomunitare şi al doilea în regiunea Mării Negre, respectiv a 11-a piaţă de export (cu 2,28% din totalul exportului turc) şi 12-a piaţă pentru import (cu 1,86% din totalul importurilor turceşti).
Schimburile economice între cele două state au atins în 2010 4,3 miliarde de euro şi, începând cu anul 2008, este al treilea partener la export.
La 31 decembrie 2010, erau înregistrate în România 12.036 de societăţi cu capital turcesc, cu un capital total investit (investiţii directe) de 433,1 milioane euro (531,3 milioane USD), ceea ce plasează Turcia pe locul al 14-lea în topul investitorilor străini în țara noastră, potrivit Mediafax.
Construcţia gazoductului Nabucco pentru aprovizionarea cu gaze din regiunea Mării Caspice, cablul electric submarin dintre Constanţa şi Istanbul, exploatarea resurselor de gaze din zona economică turcă a Mării Negre, Akcakoca şi construirea de hidrocentrale în Turcia sunt, de asemenea, proiecte strategice în domeniul energetic pentru a căror finalitate benefică, România şi Turcia colaborează.
România şi Turcia, țări membre ale NATO participante la misiuni militare importante, vor deveni viitoare locaţii ale scutului antirachetă care va fi instalat de Statele Unite în această zonă.
Referitor la procesul de aderare al Turciei la Uniunea Europeană, România s-a pronunțat în favoarea acestei decizii.
Înaintea plecării în vizita de stat în Turcia, preşedintele Traian Băsescu a anunţat, luni, că el şi omologul său turc, Abdullah Gul, vor semna o Declaraţie de parteneriat strategic, care vizează cooperarea economică, militară, în energie, lupta antiteroristă, în scopul consolidării relației bilaterale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu