România a primit rambursări de fonduri ce depășesc 800 milioane de euro

România a primit rambursări de 800,58 milioane de euro de la Comisia Europeană, din fonduri structurale și de coeziune.  Practic, România a absorbit astfel  1,87 miliarde de euro din anul 2007 până la 30 noiembrie 2012, din fonduri structurale și de coeziune. Anul trecut, 31 decembrie 2011, rata absorbției fondurilor era de 5,5%, adică 1,06 miliarde de euro.

Autor: Roxana Aldescu

 „ Eu mă aștept ca în această situație rata de absorbție să ajungă la un minimum 15% până la sfârșitul acestui an, dar depindem de deciziile privind diferitele programe operaționale” a declarat ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, și a propus ca obiectiv creșterea ratei reale de absorbție a fondurilor structurale și de coeziune de la 3,7% , în septembrie 2011, până la 20% la sfârșitul anului 2012.

În timpul anului 2012, rambursările de fonduri de la Comisia Europeană au cunoscut o încetinire bruscă începând cu 1 iulie, când Guvernul a oprit transmiterea de cereri de rambursare la Bruxelles, în patru programe importante: Programul Operațional Regional, de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Programul Operațional Sectorial de Mediu, de la Ministerul Mediului, POS Transport, de la Ministerul Transporturilor, și POS Creșterea Competitivității Economice ( POS CCE), de la Ministerul Economiei. Din cauza suspendării acestor programe, rata de absorbție a fondurilor UE se apropie de 10%, deși ținta era de 15%.  Înainte de această decizie, la 30 iunie 2012, rata plăților intermediare de la CE ajunsese la 9,17%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel