Renate Weber: În dosarul Schengen, reacţia Bucureştiului e foarte timidă

Europarlamentarul PNL, Renate Weber, este de părere  că reacţia de până acum a oficialilor români în dosarul Schengen a fost "foarte timidă", ca şi cum ar fi fost luaţi pe nepregătite.

"Am avut cumva impresia, ceea ce poate să fie chiar adevărat, că i-a prins pe picior greşit, că nu s-au aşteptat la aşa ceva, erau convinşi de o susţinere din partea Franţei şi acum tot ce s-a întâmplat i-a luat pe nepregătite, dar asta putea să fie atunci când a făcut declaraţia ministrul de Interne, Manuel Valls, dar până când a făcut-o purtătoarea de cuvânt au trecut câteva zile. Cred că în timpul acesta trebuiau să se replieze, trebuiau să afle exact ce se petrece în Guvernul de la Paris", a spus europarlamentarul PNL la RFI.

Despre tăcerea   preşedintelui Traian Băsescu pe această temă, Renate Weber a spus: "Eu cred că preşedintele Traian Băsescu pe dosarul Schengen a făcut suficient de mult rău acum câţiva ani, când spunea cât e de prieten cu Sarkozy şi am văzut cât a fost de prieten, că de la administraţia Sarkozy încoace tot suntem ţinuţi în afara Spaţiului Schengen. Nu aş miza foarte mult pe o intervenţie a preşedintelui Traian Băsescu. N-am aşteptări din zona aceea şi nici nu cred că reuşeşte să facă mare lucru. Mă rog, are obligaţia, sigur că da, să încerce, că este totuşi preşedintele României şi poate să încerce măcar în zona aceea a familiei politice la care se duce tot timpul, chiar dacă dumnealui e fără de partid".

 Eurodeputatul PNL a subliniat că "anul trecut, Franţa nu mai avea nicio obiecţie formală, oficială, în privinţa aderării României şi Bulgariei". "Ştiţi bine că Olanda era cea care preluase ştafeta. Sinceră să fiu, mă uit la aceste declaraţii contradictorii şi care vin în cascadă, ca să spun aşa, ministrul de Interne Valls face nişte declaraţii care din punctul meu de vedere îl situează pe aceeaşi linie cu fostul ministru Claude Gueant, e contrazis de alţi colegi de Guvern, premierul spune un lucru, purtătorul de cuvânt spune altceva. Mie mi se pare puţin Franţa ca o păpuşă dezarticulată! Adică fiecare în acel Guvern pare să fie pe o altă linie, are alte dimensiuni. Totul, bineînţeles, subsumându-se unui populism de foarte-foarte joasă calitate, care arată disperarea lor pentru alegerile pe care le au. Incapabil probabil să găsească soluţii serioase la problemele serioase cu care se confruntă cetăţenii francezi, Guvernul Hollande, iată, recurge la lucruri pe care speram să nu le mai văd cel puţin din partea Franţei. Mi se pare într-adevăr absolut oribil!", a mai spus Renate Weber.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel