Raportul comisiei Roşia Montană, analizat de procurorii de la Parchetul General

ciocan
ciocan

Raportul comisiei parlamentare care a analizat şi respins proiectul de lege privind exploatarea de la Roşia Montană va fi analizat de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului General, au declarat, marţi, pentru Mediafax, repezentanţii instituţiei.

"Sesizarea a fost înregistrată, iar raportul a fost dat în lucru la Secţia de urmărire penală şi criminalistică", potrivit sursei citate.

Liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu a declarat, marţi, în cadrul dezbaterilor privind Roşia Montană, că toţi cei implicaţi şi care au dat semnături în mod abuziv şi ilegal în cazul acestui proiect nu vor avea sărbători liniştite, raportul comisiei parlamentare fiind deja trimis la Parchetul General.

Comisia parlamentară specială a respins, pe 11 noiembrie, proiectul de lege privind exploatarea de la Roşia Montană adoptat de Guvern. Şi Senatul a respins, marţi, proiectul de lege în forma transmisă de Guvern.

Comisia specială afirma, în raportul la acest proiect, că sunt posibile încălcări ale legislaţiei în vigoare pe parcursul exploatării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel