€ 5.0986
|
$ 4.4232
|
Curs valutar: € 5.0986
|
$ 4.4232
 

Qatarul a înregistrat o creştere a PIB de 42% în trimestrul al doilea

Economia emiratului arab Qatar a înregistrat o creştere de 41,8% a PIB nominal, excluzând inflaţia, în trimestrul al doilea, ca urmare a majorării livrărilor de gaze şi produse asociate, dar şi a preţurilor mai mari la energie pe piaţa globală.

PIB nominal naţional estimat a ajuns la 153,7 miliarde de riali (42,2 miliarde de dolari), de la 108,4 miliarde de riali în trimestrul al doilea al anului trecut, a anunţat Autoritatea pentru Statistică din Qatar. În primul trimestru, PIB a urcat cu 8,8%, la 141,3 miliarde de riali.

"Volumul ridicat al produselor industriei gazelor naturale şi preţurile mari la energie sunt principalele motoare ale avansului PIB în trimestrul al doilea", a explicat autoritatea pentru statistică.

Valoarea adăugată brută a sectorului minier, care include petrolul şi gazele, a urcat cu 67,6% faţă de trimestrul al doilea al anului trecut, după un avans de 10,3% în primele trei luni.

Qatarul, cel mai mare exportator de gaz natural lichefiat, rămâne lider în regiunea Golfului şi după creşterea PIB real, ajustat la inflaţie, estimată la 18,9% pentru acest an de economişti consultaţi de Reuters.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close