PSD a transmis primul mesaj, după ce Florin Cîțu a câștigat șefia PNL.
„Cîțu, te așteptăm la moțiunea de cenzură” este reacția PSD publicată pe contul de Facebook al partidului.
Florin Cîțu, noul președinte al PNL, a așteptat rezultatul final al alegerilor interne pe scenă și a spus că nu este surprins de alegerea liberalilor.
„Trebuie să fiu sincer și să spun că nu mă surpride alegerea dumneavoastră. Vă promit că voi fi președintele tuturor liberalilor. De azi suntem un partid unit și vom folosi toate resursele împotriva adversarului nostru politic: PSD. Aceasta nu a fost doar o campanie, afost o mișcare care începe cu PNL, care va schimba România în bine. Împreună construim Romnia liberală”, a spus Florin Cîțu. Acesta a invitat pe scenă echipa care l-a susținut în campania internă.
Mesajul PSD publicat pe Facebook:
Amintim că Ludovic Orban a anunțat, după ce a pierdut lupta pentru președinția PNL, că luni își va depune demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților și spune că între el și președintele României, Klaus Iohannis, nu mai există de azi niciun parteneriat.
„Încep prin a le mulţumi celor aproape 1.900 de colegi care mi-au acordat încrederea în condiţiile în care s-a desfăşurat acest Congres. Îl felicit pe Florin Cîţu pentru alegerea ca preşedinte al PNL. De 31 de ani am apărat valorile liberale şi am acţionat constant pentru a pune în practică un ideal al politicilor liberale. Voi rămâne consecvent, îmi voi păstra convingerile pentru apărarea democraţiei, a drepturilor şi valorilor individuale şi valorilor liberale şi voi continua să acţionez alături de colegii mei. Demisia mea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputţailor va fi luni, la prima oră, pe masa preşedintelui ales Florin Cîţu şi vreau să vă mai spun un lucru. Din momentul de faţă între Ludovic Orban şi Klaus Iohannis nu mai există niciun parteneriat”, a spus Ludovic Orban, la Congresul PNL, după alegerea lui Florin Cîţu în funcţia de preşedinte al partidului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu