Proiect: Identificarea obligatorie a clienților PrePay

prepay
prepay

Deputatul PDL de Iaşi Petru Movilă a anunţat că va depune în Parlament o iniţiativă legislativă privind obligativitatea operatorilor de telefonie mobilă de a solicita şi colecta datele personale ale utilizatorilor serviciilor de tip PrePay. Ideea nu este nouă și este pusă de mult în practică, mai ales în țări care au avut de-a face cu terorismul, cum ar fi Spania, care încă nu a uitat atacul din 11 martie 2004.

Petru Movilă susţine că a decis iniţierea unei asemenea proiect de lege după ce în 2010 s-a constatat că peste 90 la sută din apelurile primite la 112 au fost false, iar utilizatorii nu au putut fi identificaţi. De asemenea, Movilă afirmă că o serie de infracţiuni privind criminalitatea organizată, traficul de persoane sau cel de droguri de mare risc au fost iniţiate de persoane care foloseau serviciile PrePay, fiind astfel foarte greu de identificat, în lipsa unei baze de date privind identitatea utilizatorilor unui astfel de serviciu.

Potrivit proiectului de lege propus de deputatul Petru Movilă, "furnizorul serviciului de comunicaţii electronice destinat publicului are obligaţia de a solicita un act de identitate al utilizatorilor serviciilor, indiferent de tipul serviciului, abonament sau PrePay". De asemenea, utilizatorii serviciilor de comunicaţii electronice au obligaţia de a prezenta un act de identitate la achiziţionarea serviciului.

"Utilizatorii care au achiziţionat un serviciu de orice tip de la furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi sunt obligaţi să prezinte furnizorilor un act de identitate în termen de şase luni de la promulgarea legii. După şase luni de la intrarea în vigoare a legii, furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului vor suspenda numerele de telefon alocate utilizatorilor de servicii de tip PrePay care în acest interval nu au prezentat un act de identitate. La înstrăinarea unui serviciu de tip PrePay, utilizatorul este obligat de a notifica în scris furnizorul de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului despre tranzacţie. Noul utilizator al serviciului de tip PrePay este obligat de a prezenta furnizorului de servicii de comunicaţii electronice actul de identitate", se arată în proiectul de lege iniţiat de deputatul ieşean.

Totodată, potrivit aceluiaşi proiect, în cazul în care serviciul de tip PrePay este achiziţionat de o persoană juridică, aceasta este obligată să prezinte furnizorului de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului un tabel cu datele personale ale utilizatorilor.

Deputatul PDL afirmă că, potrivit unor date statistice, numărul utilizatorilor cartelelor tip PrePay a depăşit numărul abonaţilor la serviciile de comunicaţii electronice destinate publicului, astfel încât chiar operatorii de telefonie mobilă întâmpină greutăţi legate de identificarea lor. El mai spune că sistemul colectării datelor personale ale utilizatorilor serviciilor de telefonie mobilă este obligatoriu în state precum Germania, Italia, Danemarca, Letonia, Bulgaria şi Slovacia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel