EXCLUSIV  Previziuni astrale a doua jumătate a lunii mai 2025. Ce le așteaptă pe cele douăsprezece zodii

Sursă foto: Freepik
Sursă foto: Freepik

Astrologul DCNews, Daniela Simulescu, ne oferă mai multe detalii despre evenimentele din ultimele două săptămâni din mai. 

A doua jumătate a lunii mai aduce posibilitatea unui nou început: Saturn își începe tranzitul în semnul Berbecului. Pe urmă, Luna Nouă din Gemeni deschide porți către noi idei, comunicare și o poftă mai mare pentru schimbare. 

Iată previziunile pentru toate semnele zodiacale!

Berbec/Ascendent în Berbec

Pe 25 mai, Saturn își va începe tranzitul în semnul tău! Și este un eveniment care își va lăsa serios amprenta pe existența ta. Vor fi situații care te vor obliga să te maturizezi și să ai răbdare. Indiferent de ce s-ar întâmpla, cu disciplină și detașare vei câștiga.

Taur/Ascendent în Taur

A doua parte a lunii mai îți va aduce probleme financiare. Le vei rezolva, dar trebuie să faci compromisuri în acest sens. De asemenea, unii dintre voi își vor da seama că este cazul să renunțe la obiceiurile sau oamenii care nu le mai priesc.

Lună Plină în Scorpion. Cele patru zodii afectate

Gemeni/Ascendent în Gemeni

Vestea bună este că Saturn iese din casa carierei și a statutului. Și că vei avea mai mult curaj sau îți vei recăpăta încrederea când vei căuta un nou domeniu profesional sau un alt loc de muncă. Acum nu îți mai este frică de responsabilitate.

Rac/Ascendent în Rac

Saturn se va alătura lui Neptun în casa a zecea, a carierei. Mulți dintre voi vor decide că este cazul unei schimbări, însă aceasta nu va veni așa repede cum și-ar dori. Finalul lunii mai va fi mai prielnic pentru cei care nu forțează nimic.

Leu/Ascendent în Leu

Relațiile cu oamenii apropiați sunt cele mai importante. Unii dintre voi își vor face noi prieteni sau vor petrece mai mult timp cu aceia vechi. Intrarea lui Saturn în casa a noua te poate ajuta să îți alegi un nou drum în ceea ce privește educația.

Fecioară/Ascendent în Fecioară

Saturn iese din casa a șaptea, a relațiilor. Și nu vă mai aduce atâtea teste sau limitări în acest sens. De asemenea, finalul lunii mai aduce multiple oportunități pe plan profesional. Poți începe să cauți un nou loc de muncă sau să obții o promovare.

Balanță/Ascendent în Balanță

Saturn va intra în casa a șaptea. Și dintr-o dată, relațiile cele mai importante nu vor mai funcționa. Mulți veți descoperi că au dispărut iubirea și respectul. Și că sentimentul de datorie și blazarea sunt din ce în ce mai prezente.

Scorpion/Ascendent în Scorpion

Marte va fi tot în casa a zecea. Deci, ambiția ta din zona profesională va fi nelimitată. De altfel, mulți dintre voi vor fi validați și apreciați de către șefi sau autorități. Ar fi cazul să acorzi atenție suplimentară sănătății și gestionării stresului.

Săgetător/Ascendent în Săgetător

La finalul lunii mai, va trebui să adopți o atitudine mult mai pragmatică în chestiunile romantice sau în relația cu copiii. Unii dintre voi se pot muta, în sfârșit, la casa mult visată. Sau pot face îmbunătățiri la actuala locuință.

Capricorn/Ascendent în Capricorn

Ține minte un cuvânt: echilibru. În a doua parte a lunii mai, vei simți că toată lumea vrea ceva de la tine. Și că dacă nu vei fi echilibrat, nu vei face față stresului apărut. În plus, la serviciu, te vei confrunta cu numeroase probleme.

Vărsător/Ascendent în Vărsător

Saturn, guvernatorul tău, își va începe tranzitul în casa a treia. Urmează o perioadă în care vei dori să mintea ta să nu mai fie poluată cu informații inutile. De aceea, vei deveni mai selectiv cu oamenii pe care îi vei lăsa în preajma ta. Pot apărea neînțelegeri cu partenerul.

Pești/Ascendent în Pești

Saturn iese din semnul tău! Finalul lunii mai vine cu un respiro pentru tine. Îți vei da seama că nu e dracul atât de negru, că ai învățat multe în ultima perioadă și că te-ai maturizat. Și că de acum încolo, vei lua decizii mult mai bune.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel