Raportul dintre preţul locuinţelor şi venituri în Uniunea Europeană era mai mare cu 6,8% în 2025 faţă de 2015, ceea ce înseamnă că în ultimul deceniu preţurile locuinţelor au crescut mai mult decât veniturile gospodăriilor, arată datele publicate luni de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Raportul dintre preţul locuinţelor şi venituri în Uniunea Europeană era mai mare cu 6,8% în 2025 faţă de 2015, ceea ce înseamnă că în ultimul deceniu preţurile locuinţelor au crescut mai mult decât veniturile gospodăriilor, arată datele publicate luni de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Raportul dintre preţul locuinţelor şi venituri compară evoluţia preţurilor locuinţelor cu evoluţia veniturilor per capita ale gospodăriilor. Acest raport creşte atunci când preţurile locuinţelor cresc mai rapid decât veniturile, şi scade atunci când preţurile locuinţelor cresc mai lent decât veniturile, şi rămâne neschimbat atunci când ambele evoluează în acelaşi ritm.
Raportul dintre preţul locuinţelor şi venituri, precum şi versiunea sa standardizată, oferă un indicator cu privire la accesibilitatea locuinţelor. Un alt indicator complementar este numărul de ani de venit necesari pentru a cumpăra o locuinţă, precum şi costul finanţării achiziţiei printr-un credit ipotecar.
În spatele acestui avans la nivelul UE, evoluţiile la nivel naţional variază considerabil, raportul dintre preţul locuinţelor şi venituri înregistrând creşteri în 17 state membre UE şi scăderi în alte 10.
Între 2015 şi 2025, cele mai mari creşteri ale raportului dintre preţul locuinţelor şi venituri au fost în Portugalia (60,8%), Ţările de Jos (34,3%), Ungaria (26,5%), Cehia (25,8%) şi Spania (24,5%).
România, declin sever
Pe de alte parte, cel mai sever declin a fost în România (minus 42,8%), Finlanda (minus 25,2%) şi Bulgaria (minus 16,2%).
Un alt mod de a înţelege accesibilitatea locuinţei este raportul standardizat dintre preţul locuinţelor şi venituri. Acesta arată dacă raportul dintre preţul locuinţelor şi venituri este peste sau sub media pe termen lung începând din 2000. Datele arată două vârfuri clare: în 2007, înaintea crizei financiare globale, şi în 2022.
În aceşti ani, raportul dintre preţul locuinţelor şi venituri s-a situat la 7,9% şi, respectiv, 7,4% peste media pe termen lung. Între aceste vârfuri, raportul a scăzut la 6,4% sub media pe termen lung în 2014, înainte de a creşte din nou. După 2022, a scăzut în 2023 şi 2024, apoi s-a situat din nou uşor peste media pe termen lung în 2025 (0,03%).
Chiriile din România, în topul scumpirilor din UE
De asemenea, potrivit unui raport Eurostat de la începutul lunii octombrie, în al doilea trimestru al anului 2026, chiriile au crescut cu 3,0 % în comparație cu al doilea trimestru al anului 2025.
Cele mai mari creșteri au fost înregistrate în România (+41,2%), Croația (+22,1%) și Slovenia (+10,2%), în timp ce cele mai mici s-au înregistrat în Estonia și Finlanda (+0,1% fiecare) și Luxemburg (+1,2%)", potrivit datelor furnizate de Eurostat.


