Preşedintele Traian Băsescu a transmis Parlamentului o cerere de reexaminare a legii de aprobare a OUG 6/2011, privind stimularea înfiinţării IMM-urilor de către înterprinzători tineri, notând că nu sunt precizate sursele de finanţare la anumite prevederi, sugerând aprobarea în forma Guvernului.
Astfel, potrivit formei legii transmise spre promulgare, în cadrul unui articol se înlocuieşte sintagma "câştigul mediu brut lunar" cu aceea de "câştig brut realizat lunar". "Această modificare, făcută fără precizarea surselor care să acopere aceste cheltuieli, implică sume suplimentare de la bugetul asigurărilor sociale de stat, având astfel influenţe negative asupra acestuia", se arată în cererea preşedintelui.
Mai mult, o altă prevedere scuteşte beneficiarii prevederilor legale de la plata tarifului pentru publicarea operaţiunii de publicare a înfiinţării microîntreprinderii în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, fără precizarea surselor de finanţare a acestor cheltuieli.
Traian Băsescu solicită Parlamentului aprobarea Ordonanţei în forma emisă de Guvern. "Având în vedere prevederile constituţionale ale art. 138 alin. (5), conform cărora <nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare> şi ţinând cont de competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicit reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri, în sensul aprobării Ordonanţei în forma iniţiatorului", se mai arată în cerere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu