Preşedintele Iohannis a conferit Colegiului juridic franco-român Ordinul 'Meritul Cultural'

Preşedintele Klaus Iohannis a conferit joi, în cadrul unei ceremonii la Palatul Cotroceni, Ordinul 'Meritul Cultural' în grad de Ofiţer Colegiului juridic franco-român, pe care l-a felicitat la 20 de ani de la înfiinţare.

'Educaţia constituie una dintre priorităţile mandatului meu. Comunităţile academice trebuie să fie nu doar generatoare de inovaţie şi promotoare ale progresului, dar şi formatoare ale celei mai importante resurse de care dispune societatea - resursa umană. În absenţa unei educaţii de calitate, progresul intelectual şi dezvoltarea societăţii devin ţinte greu de atras', a afirmat şeful statului la ceremonie.

'Expresie a unei îndelungate tradiţii de schimburi culturale între România şi Franţa, acest proiect cultural reuneşte cele mai prestigioase universităţi din ambele ţări, beneficiind de sprijinul Ambasadei Franţei la Bucureşti şi al Institutului Francez din România. Sunt convins că 20 de ani constituie doar începutul. Sper că noi şi noi generaţii de jurişti vor fi formate pe băncile acestui colegiu, în spiritul valorilor europene, ale democraţiei şi ale statului de drept', a spus preşedintele Iohannis. Pe 11 mai, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare a Colegiului Juridic Franco-Român de Studii Europene.

Cu prilejul împlinirii a 20 ani de la înfiinţarea Colegiului Juridic Franco-Român de Studii Europene, în semn de apreciere pentru contribuţia remarcabilă avută la formarea specialiştilor în domeniul juridic, care să reprezinte România la universităţi de prestigiu din lume, şeful statului a conferit Ordinul 'Meritul Cultural' în grad de Ofiţer, categoria H - 'Cercetarea ştiinţifică', Colegiului Juridic Franco-Român de Studii Europene, Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti.

Decorarea a fost făcută la propunerea consilierului prezidenţial Elena-Simina Tănăsescu, şef al Departamentului Reformă Instituţională şi Constituţională. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel