Proiect realizat în cadrul programului de promovare a patrimoniului turistic: Destination: Bucharest, derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

EXCLUSIV  Poveștile de la Șosea, văzute azi, peste timp

Flaviu Predescu / 26 noi 2019 / 09:03 Salveaza PDF Comentarii
Arcul de Triumf  Foto: Crișan Andreescu
Arcul de Triumf Foto: Crișan Andreescu

Șoseaua Kiseleff este una dintre cele mai faimoase șosele ale Bucureștiului. Aceasta se întinde de la Piața Victoriei și până la Arcul de Triumf. Până în 2017, Șoseaua Kiseleff se întindea până la Piața Presei Libere, dar după moartea Regelui Mihai I, porțiunea dintre Arcul de Triumf și Piața Presei Libere a fost denumită după numele acestuia.

 

„Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară

Într-o cârciumioară la Șosea

Unde cântă un pian şi-o vioară

Şi-unde nu ne vede nimenea”

 Jean Moscopol (1903-1980) 

 

După cum surprinde în 1938 Grigore Ionescu în București Ghid Istoric și artistic, „lăsând de o parte cele două străzi principale cari vin dinspre Miazăzi și se sfârșesc în Piața Victoriei, Bd. Lascăr Catargiu și Calea Victoriei, dintre celelalte șase artere radiale cari pleacă din acest punct în direcții deosebite, două au o înfățișare originală demnă de remarcat: b-dul Gheorghe Buzdugan și Șoseaua Kiseleff.”

Gheorghe Buzdugan este vechea denumire a Bulevardului Aviatorilor și purta la data publicării Ghidului (1938) numele omului politic și jurist care a trăit între 1867 și 1929 și care a fost și membru al Regenței, instituită în urma celei de-a doua renunțări la tron a principelui Carol. Regența a fost consecința Crizei dinastice, care s-a creat prin renunțarea la tron a lui Carol (II), în 1925 și care s-a încheiat prin revenirea acestuia, în 1930. De altfel, numele omului politic nu este singura fostă denumirea a Bulevardului Aviatorilor. Acesta s-a mai numit și Șoseaua Jianu (pavată în 1914 cu macadam), iar după ce a purtat numele „Gheorghe Buzdugan” s-a numit Generalisimul Stalin, urmând ca din 1962 să poarte numele din prezent, Aviatorilor. Actualul bulevard Aviatorilor era împărțit „în două părți aproape egale de giganticul și plinul de avânt monument al aviației, operă remarcabilă a sculptoriței Lidia Kotzebue (și Iosif Fekete), mărginește spre Apus cartierul celor mai elegante vile: Parcul Filipescu, pe care iubitorul de frumos colindându-l pe jos câteva ore va găsi destule colțuri, clădiri și grădini, cari să-i deștepte admirația și să-i încânte ochiul.” (Grigore Ionescu)

Generalul rus Pavel Kiseleff Foto: wikipedia.org

 

  Revenind la Șoseaua Kiseleff, trebuie spus că aceasta poartă numele strălucitului general rus Pavel Kiseleff (1788-1872) încă din anul 1844. Practic, la data la care numele i-a fost atribuit, generalul rus era încă în viață. Printre evenimentele importante care își leagă numele de Șoseaua Kiseleff, potrivit altor surse documentare (libertatea.ro) găsim: ceremonia de primire a domnitorului Alexandru Ioan Cuza în 1959, înmânarea Cheii Orașului lui Carol I de către primarul Capitalei D. I. Brătianu sau organizarea primelor examene pentru obținerea brevetului de șofer. Între 1914-1916 pe Kiseleff aveau loc celebrele bătăi cu flori, surprinse de către Ștefan Luchian în tabloul: Bătaie cu flori la șosea.

De asemenea de numele său se leagă realizarerea unor edificii și adoptarea unor măsuri urbanistice care durează și astăzi, printre care: construcția spitalelor Colentina și Filantropia, sistematizarea Bucureștiului pe axa est –vest, prin desființarea cimitirelor mici din curtea numeroaselor biserici și înființarea Cimitirelor Bellu Eternitatea Calvin și construirea barierelor din preajma orașului și multe altele.

 

Șoseaua Kiseleff și Parcul Cișmigiu -  rodul creativității aceluiași peisagist

 

Astfel, Grigore Ionescu ne mai povestește că „Șoselei Kiseleff, căreia bucureștenii îi spun pe scurt care prelungește Calea Victoriei spre Miazănoapte, este strada cea mai frumoasă a Capitalei și locul favorit de plimbare liniștită al bucureștenilor. Tăiată în lungul pădurii care mărginea de această parte Bucureștii, în 1832, de generalul conte rus Paul Kiseleff, al cărui nume îl poartă, Șoseaua Kiseleff a fost desăvârșită, prin amenajarea grădinilor ce o încadrează de o parte și de alta pe o lungă distanță, de Gheorghe Bibescu și de fratele și urmașul la Tron al acestuia, Barbu Știrbey, cu concursul peisagistului Meyer, care trasase din ordinul aceluiași domnitor și planul grădinii Cișmigiu”. Este vorba despre Carl Friedrich Wilhelm Meyer (1817-1852). Potrivit arhivadearhitectura.ro prin chemarea grădinarului străin se dorea „dezvoltarea unor zone rezidențiale în preajma grădinilor publice.”

G. Ionescu descrie Șoseaua Kiseleff ca fiind „înverzită, înflorită, răsunătoare de cântecul păsărilor, în timp de vară, acoperită de zăpadă sau sclipitoare de promoroacă, în timpul iernii, șoseaua oferă ochiului, pe tot parcursul ei și-n toate anotimpurile, perspective încântătoare. Palatele, monumentele publice, muzeele, ca și vilele particulare, clădite în tot lungul ei, în epoci și stiluri diferite, sunt toate înconjurate de grădini sau ascunse printre boschete fermecătoare.”

Primul menționat dintre obiectivele importante, enumerate de realizatorul Ghidului Istoric și Artistic, este Monumentul Eroilor Corpului Didactic. În momentul de față acesta nu mai există. Monumentul, ridicat în 1930, a fost impunător și făcut din bronz, compus din 3 legionari (romani!) care „pe un scut înălțat spre cer, poartă leșul unui camarad căzut în luptă”. Monumentul era considerat un omagiu adus de Corpul didactic prin opera sculptorilor Ion Jalea și Arthur Verona membrilor săi morți în Războiul Întregirii Naționale.

Muzeul de istorie naturală (actualul Muzeu Național de Istorie Naturală Grigore Antipa) datează din 1836 și a fost întemeiat de principele Alexandru Ghica și de fratele său Grigore. Aflăm din ghidul lui Ionescu faptul că primele piese de colecție au fost trimise cu titlu de dar de la muzeul din Torino. Mai întâi muzeul a funcționat în corpul Liceului Sf. Sava – pe locul actualei piețe a Universității, iar apoi a fost mutat într-o aripă a Universității, iar din 1906 se află în locul de azi.

Muzeu Național de Istorie Naturală Grigore Antipa  Foto: Crișan Andreescu

Institutul Geologic (actualul Muzeu Național de Geologie) – „O clădire mare, construită în stil neo-românesc, în 1906, după planurile arhitectului Victor Ștefănescu, al cărui inițiator și prim director, din 1906 până în 1930, a fost profesorul Ludovic Mrazec.”

Muzeul Național Carol I (actualul Muzeul Național al Țăranului Român) a fost clădit după planurile arhitectului N. Ghika-Budești. A fost înființat în 1906 – „piatra fundamentală a unei noi clădiri n-a fost pusă decât în 1912 – Muzeul Național, care a funcționat o vreme în vechea clădire de pe același loc căreia i se spunea este destinat să strângă la un loc colecții de artă românească privind toate domeniile de activitate ale poporului, începând din vremea preistorică și până în zilele noastre.” Director al muzeului era profesorul Al. Tzigara-Samurcaș.

Biserica Mavrogheni, cu picturile interioare Foto: Crișan Andreescu

Biserica Mavrogheni sau Izvorul Tămăduirii – „se găsește pe strada Monetăriei, în fundul unei curți peste drum de Muzeul Național, a fost clădită în 1789 de fanariotul Niculae Mavrogheni și soția sa Maria Doamna, care au închinat-o Mănăstirii Ecaton Dapiliani (sau Ecatontapiliani) din insula Paros, patria sa de origine.”

Mai aflăm de la Grigore Ionescu că „extravagantul domnitor fanariot, care înhăma deseori la trăsura sa de plimbare cerbi în loc de cai, zidise lângă biserică și o casă domnească, în jurul căreia amenajase apoi o mare și frumoasă grădină, pe care o înzestrase cu multe chioșcuri și fântâni, creând pentru sine și pentru boierii bucureșteni din timpul său un colț pitoresc de petreceri, din care azi nu se mai păstrează decât amintirea.

După Atlas-Ghidul „Istoria și arhitectura lăcașurilor de cult din București” (vol. II) Biserica Izvorul Tămăduirii de la „Cișmeaua Mavrogheni” a fost construită între 1786-1787 de către cei doi soți amintiți, ca mulțumire pentru vindecarea de o boală incurabilă a fiicei acestora.  – „a fost închinată mănăstirii Ecatontapiliani (cea cu 100 de portaluri, întemeiată de împărăteasa Elena) din insula Paros, locul natal al domnitorului. După 1864, biserica Izvorul Tămăduirii a slujit pentru cartier, dar și ca biserică de mănăstire. Ea a fost înzestrată de ctitor cu pământuri, prăvălii și mori.” Aceeași sursă ne informează că în preajma bisericii există mormintele lui Ion Heliade Rădulescu, Principesa Zoe Văcărescu, Familia Filipescu, Prințul Mihail Șuțu și soția sa.

Cișmeaua din curtea Bisericii Mavrogheni Foto: Crișan Andreescu

Mai aflăm din Atlas-Ghid că „domnitorul a înzestrat Capitala cu o rețea de cișmele cu apă de izvor, adusă de la depărtare, iar apelor> era pe colțul dintre Strada Monetăriei și Șoseaua Kiseleff, unde mai este astăzi o cișmea. Din acest motiv era numită. Odată cu biserica au fost construite și case domnești cu chioșcuri, într-o frumoasă grădină. În aceste case, prin 1789 a funcționat o tipografie, ce mai târziu a trecut în proprietatea lui Ion Heliade Rădulescu care tipărește aici Regulamentul organic și Curierul românesc. Tot aici a fost un timp Monetăria Statului și Monitorul Oficial. Pe la mijlocul secolului XIX, în clădirile anexe de lângă biserica Mavrogheni, era instalată Școala de arte. Pe o parte a terenului, dăruit de voievod așezămintelor sale de la , s-a ridicatîn 1813 Spitalul - Filantropia.”

Enumerăm câteva obiective semnificative, care se găseau pe Șoseaua Kiseleff în veacul trecut, multe dintre ele continuând să existe, altele nu: Monumentul Infanteriei, arhitect N. Georgescu, sculptor Ion Jalea, Salonul oficial de pictură și sculptură– clădire simplă în stil neo-clasic, operă a arhitectului Duiliu Marcu (1885-1966), sculptura: Lupta cu un centaur, de I. Jalea, Bustul tenorului N. Leonard, bronz de O. Han și capul lui Barbu Delavrancea, sculptură de C. Medrea.

Inedită construcție este și „Bufetul” – „pe partea dreaptă, la înălțimea Rondului II – al cărui centru este marcat de o mică și grațioasă fântână concepută de arhitectul Vasile Ionescu – a fost clădit în 1891, după planurile întocmite de arhitectul Ion Mincu pentru pavilionul românesc de la expoziția internațională de la Paris din 1889. Bufetul, modestă dar elegantă și bine proporționată construcție în stil românesc, în care lemnul cioplit se înfrățește în mod fericit cu tencuiala și teracota smălțuită.”  - Tot ghidul lui G. Ionescu ne menține vie imaginea Șoselei Kiseleff, fapt care ne dă astăzi posibilitatea să o surprindem virtual, pentru a putea fi citită de cât mai mulți oameni pasionați de București. – „De la Rondul II mai departe, Șoseaua Kiseleff pierde o parte din arborii care o împodobeau până aici; se îmbogățește în schimb cu palate, cu vile și cu restaurante de vară” din care parcă se aude:

 

„Perechi, perechi amorezații stau la masă

Și nu văd nimic în jurul lor

Guriță iau de consumație ce le pasă

Dacă-şi fac jurăminte de-amor”

                                                                                               

                                                                                    Jean Moscopol

 

„Lăsând la o parte pe acestea din urmă, care din punct de vedere culinar au și ele interesul lor, printre cele dintâi merită să fie menționate, pe stânga, Palatul Regal al Măriei Sale Marelui Voevod Mihai, construit în 1910 de arhitectul Grigore Cerchez și, pe dreapta, vasta casă care a fost locuința jurisconsultului Toma Stelian, transformată după moartea acestuia și conform dorinței lui, în muzeu.”

Muzeul Toma Stelian întemeiat în 1925 (al cărui director era profesorul G. Oprescu) era considerat unul dintre cele mai bine organizate din Capitală și cuprindea o bogată colecție de picturi, gravuri, sculpturi străine și românești. În prezent în această clădire funcționează sediul Partidului Social Democrat. Istoria acestui muzeu se găsește foarte bine structurată pe blogul fostului premier al României Adrian Năstase (adriannastase.ro) de unde aflăm:  Muzeul Toma Stelian a reprezentat primul efort de a  se crea un muzeu național al artiștilor români (Muzeul Simu era mai ales consacrat artei străine).  Muzeul a fost creat pe baza unui legat al lui Toma Stelian (1860-1925) – cunoscut avocat si om politic, în casa pe care o comandase arhitectului I.D. Berindei. pe terenul din Șoseaua Kiseleff nr 10. Din păcate, la moartea sa, clădirea nu era terminata și ea a trebuit finalizata prin intermediul Casei Școalelor. Iată ce scria, in 1939, prof. G. Oprescu – numit încă din 1931 director al Muzeului -, in Catalogul lucrărilor existente la acea dată „Regretatul Toma Stelian… lăsase ce e drept un local fastuos – propria sa locuință, în mijlocul unei grădini frumoase…Clădirea era însă neterminata iar veniturile absolut insuficiente pentru scopul ce urmarea… Prin Casa Școalelor s-au luat masurile necesare ca sa se termine construcția si ca ea sa devie cat mai proprie pentru noua sa destinație. Nu prea a devenit. Și din fotografiile anexate, se poate constata că era vorba de o improvizație.  De altfel, colecția a ceea ce a fost nucleul Muzeului național de arta, s-a constituit, mai mult prin donații întâmplătoare ale unor artiști (de ex. Nutzi Acontz, Bob Bulgaru, Mina Byck Wepper, Cecilia Cutescu Storck, Henri Daniel, Michaela Eleutheriade, Petre Iorgulescu Yor, Iser, Ion Jalea, Stefan Popescu, El. Vavilyna etc) sau oameni politici – intre care îl menționez  pe Nicolae Titulescu.

Din 1949, Colecția muzeului a fost mutatî in clădirea fostului Palat regal. În Kiseleff 10 a fost instalat, din 1950 si pana la cutremurul din 1977, sediul Uniunii Scriitorilor. După consolidare, până în 1996, clădirea a fost folosită ca reședință diplomatică – în ultimii ani ca reședință a ambasadorului irakian. Când au părăsit clădirea, erau distruse instalațiile și a fost nevoie de reparații și restaurări – plătite de PSD, care de atunci folosește, ca sediu principal al partidului, această frumoasă clădire.” (Adrian Năstase, colecționar de artă, fost premier al României 2000-2004).

Arcul de Triumf  - operă valoroasă a arhitectului Petre Antonescu a fost ridicat în 1922 cu ocazia proclamării Unirii tuturor românilor. G. Ionescu menționează că mai întâi a fost construit provizoriu din lemn și stuc, iar apoi din beton armat și piatră, inaugurat între 1935-1936. Este împodobit pe cele patru fețe ale sale cu numeroase inscripții și cu remarcabile basoreliefuri. Pe fațada dinspre Miazăzi, care privește spre Piața Victoriei, sunt prinse de o parte și de alta a golului central, capetele în altorelief ale Reginei Maria și regelui Ferdinand, sculpturi în piatră de Alexandru Călinescu. Deasupra, inscripția comemorativă scrisă pe friza edificiului este încadrată de două victorii: cea din stânga, deasupra medalionului cu capul Reginei, de Mac Constantinescu, cea din dreapta de Baraschi. Cele două fațade laterale sunt ocupate în întregime de proclamațiile Regelui Ferdinand către țară, date, cea scrisă pe fațada dinspre Răsărit, cu ocazia intrării României în Război, în ziua de 14-27 august 1914; cealaltă, scrisă pe fațada dinspre Apus, cu ocazia încoronării de la Alba Iulia, în ziua de 15 octombrie 1922. Bolta cilindrică a pasajului este subliniată de o serie de plăci de piatră purtând fiecare numele uneia din localitățile devenite celebre prin luptele date în jurul lor în timpul războiului: Mărășești, Mărăști, Oituz, Neajlov etc. Pe fațada dinspre Băneasa, în stânga celui ce o privește, în medalion, un cap de voinic cu barbă, lipit de o sabie ținută strâns în mână, simbolizează Bărbăția, sculptată în piatră de I. Jalea; în partea dreaptă, un medalion simetric închide o cruce și un cap de tânăr: Credința, de Baraschi, iar inscripția, ca și cea de pe fațada opusă, este încadrată de două victorii, opere, cea de deasupra Bărbăției de D. Onofrei, cealaltă de C. Medrea.

De la același G. Ionescu aflăm că Muzeul Satului este într-un fel fericita consecință a expoziției Luna Bucureștilor din 1936, de pe malul pitorescului lac Herăstrău – „apreciat mult ca loc de recreere și de către boierii bucureșteni de odinioară și în special de Doamna Ecaterina și Alexandru Ipsilante, care, de pe urma expoziției din 1936 a rămas acest parc, un interesant Muzeu al Satului, care ocupă o întinsă suprafață de teren și cuprinde, între altele, o pitorească biserică din lemn din Maramureș, datând din anul 1727, adusă din satul Dragomirești, și câteva case țărănești vechi, aduse din diferite țintuiri ale țării”.

Parada de 1 Decembrie  Foto arhivă: Crișan Andreescu

În prezent, turiștii care ajung la București pe data de 1 Decembrie, au ocazia să vadă parada militară desfășurată în fiecare an cu ocazia zilei naționale a României. De-a lungul Șoselei Kiseleff sute și sute de oameni, mulți cu copiii de mână sau în cârcă, admiră șirurile nesfârșite de soldați, tehnica militară sau privesc spre avioanele și elicopterele care străbat văzduhul. Tradiția a făcut ca în fiecare an, la Paradă, să fie aduși tot mai mulți copii. Vara, în schimb, parcul Kiseleff  este un ideal loc de promenadă și de joacă, fiind dotat cu diverse locuri care să întrețină distracția celor mici. Nostalgicii au ocazia să se bucure toamna și primăvara de culorile copacilor de pe Kiseleff, care ademenesc și cele mai indiferente suflete.

 

 

 

Proiect realizat în cadrul programului de promovare a patrimoniului turistic: Destination: Bucharest, derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27