Proiect realizat în cadrul programului de promovare a patrimoniului turistic: Destination: Bucharest, derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

EXCLUSIV  Piața Revoluției – locul unde istoriile stau față în față

Flaviu Predescu / 23 oct 2019 / 06:36 Salveaza PDF Comentarii
Piața Revoluției  Foto: Crișan Andreescu
Piața Revoluției Foto: Crișan Andreescu

Din București, Ghid istoric și artistic de Grigore Ionescu, aflăm că „Palatul Regal, sub forma și înfățișarea lui de astăzi (1938), este o construcție pe de-a’ntregul nouă (1938), ridicată după planurile arhitectului N. Nenciulescu în locul, și în parte pe temeliile vechiului Palat al Regelui Carol I, distrus de un incendiu în 1927. Aripa dreaptă, cea dinspre biserica Krețulescu, dărâmată în 1935 și înlocuită cu aripa nouă sfârșită în 1937, era construcția cea mai veche din întregul care forma fostul palat al Regelui Carol I.

Izolată și independentă la început, aripa asta veche era de fapt fosta casă pe care vestitul boier, stolnicul Dinicu Golescu, o zidise între 1812 și 1815 ca locuință particulară, pe locul unei case mai vechi, cu pivnițe și prăvălii, pe care primul ei proprietar, un oarecare Voicu Tistu, o făcuse danie în 1750 bisericii Kretzulescu, de la care a trecut apoi pe rând în proprietatea lui Niculae Grămăticul, în 1757, a ginerelui acestuia, boierul Negoiță, în 1778, a stolnicului Iordache Colfescu, în 1791, a Clucerului Ștefan, în 1811, de la care, în sfârșit, a cumpărat-o în 1812, Dinicu Golescu, o dărâmă și ridică în locul ei casă mare cu etaj, cuprinzând peste 25 de încăperi, între care și un salon nemaipomenit de încăpător pentru acele vremuri în București.

În sfârșit, tot în acest palat locuiește primul Domn al Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza, de la 1859 până în seara zilei de 10 spre 11 Februarie 1866, când avea să fie constrâns de delegația conspiratorilor, în frunte cu maiorul Dimitrie Leca, comandantul batalionului de gardă, să semneze actul de abdicare.

Apoi, în ziua de 10 Mai 1866, generalul Nicolae Golescu, locotenentul domnesc, conduce și instalează în această casă, care fusese a părintelui său, pe noul Domnitor Carol I. Această locuință princiară, relativ încăpătoare  și cu înfățișare cuviincioasă, care putea să satisfacă cerințele vieții de curte ale unui domnitor ca Alexandru Ioan Cuza, era mult prea modestă și pentru o țară ale cărei legături cu străinătatea se schimbaseră, în urma ridicării ei la rangul de regat, după războiul ruso-turc din 1877, și pentru un domnitor din familia Hohenzollern-ilor, ajuns rege al acestei țări. Astfel, între 1882 și 1885, casa stolnicului Dinicu Golescu, puțin modificată și transformată în apartament particular al regelui, este legată, printr’un salon circular în stil Renaștere, cu un palat nou zidit pentru ceremoniile și nevoile curții, după planurile arhitectului francez Paul Gottereau. Păstrat sub forma aceasta până în 1927 când a fost, parțial, distrus de un incendiu, vechiul palat a fost înlocuit cu cel de azi, la a cărui înfrumusețare interioară au contribuit, după dorința M.S. Regelui Carol al II-lea, cei mai de seamă artiști ai țării.”

Palatul Regal  Foto: Crișan Andreescu

În 1938 – „vasta clădire, în formă de U, se desfășoară în jurul unei curți de onoare. Palatul are două intrări principale, ambele dispuse pe aripa centrală: una, în stânga celui ce privește fațada stând cu spatele către Calea Victoriei, este intrarea M.S. Regelui și a oaspeților Majestății Sale; a doua, în dreapta, este intrarea demnitarilor. Ambele intrări conduc în două mari halluri precedate fiecare de câte un vestibul. Ușile monumentale care dau din vestibul în halluri sunt fabricate din oțel inoxidabil. Hallul care urmează intrării din stânga, de formă octogonală, conceput într-un stil simplu neo-bizantin."

Următoarele componente arhitecturale, așa cum erau denumite la 1938: Sala de mâncare, Scara Voievozilor, Vestibulul teatrului, Teatrul (care avea 112 locuri), Sala Tronului, Sala Argintăriilor.

De pe pagina de prezentare a MNAR aflăm ce destin a avut palatul în ultimii 88 de ani.

Astfel, între 1938-1940 - Sunt întocmite planurile pentru o nouă aripă a palatului, în partea de nord, înspre strada Ştirbei Vodă, care va fi finalizată în doi ani. Dar în 1944 –aripa este distrusă parțial în timpul bombardamentului din aprilie. În 1948 - Prin hotărârea Consiliului de Miniștri, palatul regal din Calea Victoriei (cu excepția sălilor de recepție) trece în administrarea şi folosința Ministerului Artelor şi Informațiilor, în perspectiva deschiderii unui muzeu național de artă (viitorul Muzeu de Artă al R.P.R.). Sălile de recepție din corpul central sunt atribuite Consiliului de Miniştri (devenit apoi Consiliul de Stat). Iar în 1950 – este inaugurată prima galerie a muzeului, cea de de artă națională; în anii următori vor fi inaugurate succesiv galeria de artă universală şi cea de artă veche românească. Muzeul va funcționa neîntrerupt până în 1989. Trist este că în 1989, în timpul evenimentelor din decembrie, clădirea este distrusă şi avariată în proporție de 80%, peste 1000 de lucrări fiind şi ele degradate sau distruse. Astfel că în 1990, printr-o hotărâre de guvern, întreaga clădire a fostului palat regal este atribuită Muzeului Național de Artă al României. Între 1990 - 2000 – Muzeul este închis pentru ample lucrări de renovare şi reamenajare, interval în care, pentru a-şi valorifica patrimoniul, organizează numai expoziții temporare, atât la sediul său cât şi în străinătate.

Începând cu luna mai 2000, se deschid succesiv Galeria de Artă Europeană, Galeria de Artă Românească Modernă (martie 2001) şi Galeria de Artă Veche Românească (aprilie 2002).

 

Locul unde a început Revoluția din 1989, la București

 

Turiștii care vin la București vor să vadă balconul de la care Nicolae Ceaușescu s-a adresat mulțimii, în data de 21 decembrie 1989. Unii dintre ei parcă revăd decolarea șovăitoare a elicopterului cu care ultimul șef de stat comunist a plecat pentru a se salva de furia revoluționarilor. Dar care este povestea acestei impunătoare clădiri? În pofida reputației mai puțin favorabile, ea se încadrează perfect în peisajul Pieței Revoluției, pe care nu ne-am putea-o imagina fără ea. De pe pagina de prezentare a Ministerului Afacerilor Interne, aflăm o parte din povestea Palatul Ministerului de Interne: „încă din anul 1912 s-a pus problema construirii unui nou sediu pentru Ministerul de Interne, întrucât cel existent la acea dată era vechi şi neîncăpător”. Astfel „Consiliul de Miniștri autoriza, la data de 9 februarie 1912, ca Ministerul de Interne să încheie un contract cu arhitectul Petre Antonescu pentru întocmirea proiectului de construcție şi dirijarea lucrărilor de execuție a clădirii „Palatului Ministerului de Interne“.

Balconul de unde Nicolae Ceaușescu a rostit ultimul discurs Foto: Crișan Andreescu

Din aceeași sursă mai aflăm că în pofida faptului că „timp de peste 20 de ani nu s-au început lucrările, în anul 1938, Carol al II-lea dădea un nou Decret-lege pentru autorizarea construirii „Palatului Ministerului de Interne“. Tot în anul 1938, arhitectul-şef al Serviciului de Arhitectură din Ministerul de Interne, Paul Smărăndescu, a fost desemnat pentru întocmirea planurilor, deciziilor, caietelor de sarcini şi pentru conducerea tehnică a lucrărilor imobilului. Acesta a efectuat documentarea necesară la Palatul Ministerului Aerului şi Marinei din Berlin şi la Serviciul Siguranţei din Bratislava”.

Așa s-a ajuns ca „în anul 1939, inginerul Emil Prager a câştigat noua licitaţie pentru construirea „Palatului Ministerului de Interne“, iar în 1941, Ministerul Lucrărilor Publice şi al Comunicaţiilor încheie un contract preliminar de lucrări de construcţie şi instalaţii la noul „Palat al Ministerului de Interne“, cu societatea „Hochtief-Prager“. La încheierea războiului, s-au reluat activităţile de construcţie, iar în anul 1950 clădirea era terminată. Din acel moment, Ministerul de Interne şi-a folosit sediul până în anul 1958 când, Prezidiul Marii Adunări Naţionale îl trece în administrarea Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român (FOTO 9). Până în 1989 aici va funcționa Comitetul Central al Partidului Comunist Român.”

Astfel, după Revoluția din 1989 clădirea a devenit sediul Senatului României, iar din anul 2006, Ministerul de Interne s-a reîntors în Palatul care i-a fost destinat, încă de la începutul veacului al XX-lea.

                                                                      

Memorialul Renașterii

Un articol din ziarul Gândul prezintă Memorialul Renașterii pe numele său complet Memorialul renașterii – Glorie Eternă Eroilor și Revoluției Române din Decembrie 1989 este un ansamblu monumental ridicat în memoria victimelor Revoluției române din 1989. Autorul lucrării este Alexandru Ghilduș. Ansamblul memorial are 25 de metri.

Memorialul Renașterii  Foto: Crișan Andreescu

Aflăm astfel că Memorialul este format din mai multe elemente, numele acestor elemente fiind simbolice având menirea de a sublinia importanța revoluției din 1989 pentru istoria României:

Piața reculegerii - este o piață în miniatură, se află în centrul memorialului, în centrul acesteia fiind amplasată Piramida Izbânzii. „Piața”, prezintă un zid, pe care sunt scrise în piatră numele revoluționarilor care și-au pierdut viața în timpul evenimentelor din 1989. Se poate afirma că acest element al memorialului este spațiul de pietate al întregului ansamblu.

Zidul Amintirii - prezintă numele celor 1058 de victime ale revoluției, inscripționate în alamă. Sub placa de alamă pe care sunt scrise numele victimelor stă scris: Eroi martiri ai revoluției din 1989.

Piramida Izbânzii - este elementul principal al ansamblului, are 25 de metri și se află în centrul „Pieței reculegerii”. Obeliscul prezintă la baza sa un grup statuar care semnifică dorința de libertate a indivizilor. În partea superioară a obeliscului piramidal se găsește „Coroana”, simbolizând jertfa celor căzuți în timpul evenimentelor, dar și amintirea acestora, amintire care trebuie să rămână vie în conștiința românilor.

Monumentul lui Iuliu Maniu din Piața Revoluției  Foto: Crișan Andreescu

Calea Biruinței - este un simbol al drumului către democrație, început de cei care au înfăptuit revoluția în 1989. Aleea este pavată cu bușteni de stejari.

Ideea creării unui monument dedicat victimelor Revoluției din 1989 a apărut în 2003, când Ministerul Culturii a invitat mai mulți artiști plastici și arhitecți să proiecteze un ansamblul statuar. Fiindcă proiectele depuse nu s-au ridicat la nivelul dorit de instituție, ministerul a organizat un concurs de proiecte, în 2004, la care s-au înscris 15 echipe de profesioniști. „Eu am fost singur în echipa mea de lucru, ceilalți aveau arhitecți, artiști și am avut norocul să câștig acest concurs”

 Alexandru Ghilduș – autorul monumentului

 

 Palatul Fundației Universitare Carol I

 Lucrarea lui Grigore Ionescu ne este fidel îndrumător și în a afla tainele Fundației Universitare Carol I. „Palatul Fundației Universitare Carol I, ridicat pe locul caselor lui Grigore Păucescu (fost ministru), pe care Regele Carol le-a cumpărat să înalțe în locul lor așezământul actual în amintirea a 25 de ani de domnie, se compune din două corpuri unificate și clădite, unul între 1891-1895, celălalt în 1914. Fațada desenată de arhitectul Paul Gottereau, se desfășoară spre Piața Palatului pe o întindere de 52.00 m. Clădirea cuprinde la parter, cu intrarea prin Piața Palatului, un amfiteatru pentru conferințe, întruniri etc., librăria Fundațiilor Regale, iar la etaj Biblioteca (conține peste 120.000 volume < 1938>) și sălile de lectură (director al Fundației, profesor Al. Tzigara-Samurcaș).

Intrarea la bibliotecă e prin str. Wilson (actuală Dem I. Dobrescu). În vestibul, la stânga scării, pe un soclu, se găsește o reproducere mică în ghips a monumentului de la Adam-Clissi. Scara cu rampă dublă conduce la birourile direcțiunii (în stânga) și la sălile de lectură (în dreapta). În fața scării, într-o nișă, este așezat bustul în marmură albă al Regelui Carol I de Hegel. În față, cu ferestrele către str. Wilson, se găsește sala de lectură a profesorilor, măreață și bogat decorată. Această sală este separată de sala cataloagelor, căreia îi urmează cele două săli de lectură pentru studenți, cu un salonaș rotund. Cele trei ferestre ale acestuia sunt decorate cu șase vitrouri reprezentând pe: Împăratul Traian, Regele Decebal, Mihai-Viteazul, Mircea cel Bătrân, Dragoș-Vodă și un soldat medieval. În interior, 2 statuete reprezentând pe Regele Carol I în picioare, apoi 3 busturi de bronz: Doamna Turnescu și Evloghie Gheorghief de C. Stork și arhitectul Leconte du Nouy de Jean du Nouy.”

De pe pagina de prezentare a BCU Carol I aflăm că „în 1948, Bibliotecii Fundaţiei Universitare i se atribuie statutul de Biblioteca Centrală a Universităţii „C.I. Parhon” din Bucureşti. B.C.U. devine, astfel, centrul coordonator al reţelei de biblioteci de facultate a Universităţii din Bucureşti. Pentru crearea unui ansamblu coerent şi funcţional, perioada care va urma se va caracteriza prin eforturi intense de reorganizare a bibliotecilor din facultăţi, seminarii, laboratoare şi cămine. Între 1963-1989 B.C.U. devine treptat cea mai complexă bibliotecă universitară din ţară. În timp ce colecţiile de documente ale bibliotecilor filiale urmau o dezvoltare dedicată studiului curent, specific facultăţii respective, pentru Unitatea Centrală, configuraţia fondului de publicaţii are o structură enciclopedică, asigurând o bază pluridisciplinară aprofundării studiilor universitare şi cercetării.

Statuia ecvestră a lui Carol I. În fundal, Biblioteca Centrală Universitară  Foto: Crișan Andreescu 

În decembrie 1989, pe fondul evenimentelor asociate Revoluției Române, Biblioteca Centrală Universitară este asediată în mod irațional, prinsă într-un amalgam al descătușării violente încă neelucidat în totalitate. Se știe doar că a fost vizată Direcția a V-a a Departamentului Securității Statului care își avea sediul în aceeași clădire. Ca urmare a incendierii clădirii, 500.000 de cărți, documente, cărți rare și manuscrise au fost distruse.

În prezent, Palatul Fundației Universitare Carol I, pe lângă cele aproximativ 800.000 de cărți și documente deținute, este spațiul unor importante manifestări culturale organizate de către Biblioteca Centrală Universitară Carol I sau alte organizații. Multe producții cinematografice realizate de după 2000 au făcut apel la superba clădire care are în partea dinspre Calea Victoriei, față în față cu Palatul Regal, statuia ecvestră a lui Carol I. Astfel, în Aula Mare, în Foaierul de lectură, în Salonul Carol I, au loc periodic activități culturale remarcabile. Tot aici, în fiecare toamnă, are loc festivalul „Strada de C’arte”, numit astfel pentru că o parte dintre activități se desfășoară pe străzile adiacente clădirii.

                                                                                               

                                                                            

 

Proiect realizat în cadrul programului de promovare a patrimoniului turistic: Destination: Bucharest, derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24