Pompierii se luptă de peste 16 ore cu incendiul de la Moara lui Assan

incendiu
incendiu

Incendiul de la Moara lui Assan nu a fost stins nici acum de pompieri. Aceştia acţionează de peste 16 ore, dar incendiul a fost foarte puternic, în interiorul clădirii flăcările ajungând chiar şi la trei metri înălţine.

Pompierii au intervenit, ieri, inclusiv cu un elicopter ISU, pentru că accesul este dificil, iar înauntrul clădirii flăcările au ajuns la trei metri înălţime. La această oră, pompierii încă sting incendiul izbucnit ieri, în jurul orei 14.00. Focul cuprins tot acoperişul clădirii.

După ce la Lizeanu au acţionat iniţial cu trei autospeciale, la faţa locului au fost aduse încă trei în aproximativ o oră, pentru a acţiona la stingerea incendiului deosebit de puternic. Numărul maşinilor pompierilor care au acţionat cu spumă a ajuns la 13 după încă o jumătate de oră, timp în care focul părea să crească în intensitate. După aproximativ cinci ore de la primele intervenţii, pompierii au solicitat ajutorul unui elicopter, care să arunce pungi cu apă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel