Peugeot reduce producția și închide o fabrică din Franța

peugeot
peugeot

Peugeot închide o fabrică din Franța și va reduce producția altei uzine, pe fondul scăderii vânzărilor de automobile în Europa. Pe de altă parte, Peugeot a suplimentat concedierile cu 3.600 de locuri de muncă, informează Bloomberg.

Compania va închide fabrica din Aulnay, care funcționează de 39 de ani și va reduce producția la Rennes pentru a scădea cheltuielile operaționale.

Peugeot, Renault și Fiat au înregistrat în acest an cele mai puternice scăderi din industrie ale vânzărilor de automobile, atingând 13 la sută în vânzări în primul trimestru, după cum informează compania.

"Sunt conştient de seriozitatea anunţurilor de azi, precum şi de şocul şi emoţiile pe care le vor trezi în companie. Profunzimea şi persistenţa crizei care ne afectează afacerile din Europa au făcut acest proiect de reorganizare indispensabil pentru a ne alinia capacitatea de producţie cu trendurile previzibile din piaţă", a declarat directorul general al Peugeot, Philippe Varin, într-un comunicat al PSA.

Potrivit estimărilor IHS Automotive capacitatea suplimentară din industria auto europeană s-ar putea dubla în acest an la 2 milioane de autovehicule.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel