Peste 21.500 de elevi şi studenţi vor primi în perioada următoare cupoane valorice de 200 de euro, pe care să le foloseacă la cumpărarea unui computer. Practic, ministerul a aprobat cererile tuturor solicitanţilor eligibili - 21.447 din învăţământul preuniversitar şi 112 studenţi.
Conform Legii 269/2004, beneficiarul unui astfel de cupon trebuie să fie elev sau student din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provine din familii cu venituri brute lunare de maximum 150 de lei pe membru de familie.
Primele trei judeţe în ordinea numărului cumulat de beneficiari sunt Iaşi (2.106), Suceava (1.363) şi Vaslui (1.303).
Bonurile valorice se eliberează între 24 iunie şi 30 iulie, iar achiziţionarea computerelor de la orice distribuitor de profil se poate face în intervalul 24 iunie - 31 august.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu