€ 5.0978
|
$ 4.4169
|
Curs valutar: € 5.0978
|
$ 4.4169
 

Părintele Iustin Pârvu, unul dintre marii duhovnici, operat la Constanța

Unul dintre cei mai mari duhovnici ai Bisericii Ortodoxe Române, părintele Iustin Pârvu,  a fost operat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Clinica de Ortopedie a Spitalului Judeţean Constanţa.

Părintele Iustin Pârvu a suferit o fractură de şold iar medicii au fost nevoiţi să-i fixeze oasele cu o placă şi şuruburi. Cadrele medicale spun că, deşi are o vârstă apreciabilă, 93 de ani, a trecut foarte bine peste intervenţia chirurgicală. Imediat după operaţie şi-a revenit, a stat de vorbă cu doctorii iar acum este atent monitorizat, potrivit reporterntv.ro.

Părintele Iustin s-a născut în anul 1919, în satul Poiana Largului din judeţul Neamţ. La doar 17 ani intră ca frate la Mănăstirea Durău. Arhimandritul Iustin Pârvu a fost închis 16 ani. Între anii 1991-1992, alături de alţi doi monahi, părintele construieşte în localitatea Petru Vodă, din judeţul Neamţ, o mănăstire şi se stabileşte aici.

Părintele a ajuns la Constanţa şi urma să sfinţească locul viitoarei mănăstiri ridicate la Poarta Albă, în cinstea foştilor deţinuţi politici de la canal, martirizaţi în perioada 1949 – 1953.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Paștele Catolic ar trebui să fie în aceeași zi cu Paștele Ortodox?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close