Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, contrazice conducerea Arpechim Ploiești, afirmând astăzi că OMV Petrom nu va demola compania petrolieră, ci va sta ”la dispoziția” Guvernului în măsura în care statul va găsi o soluție de integrare a rafinăriei cu combinatul Oltchim, scrie money.ro.
”Am avut în această dimineaţă (vineri - n.r.) consultări cu conducerea OMV Petrom şi sunt mandatat să vă spun că OMV Petrom îşi va corela strategia privind Arpechim cu strategia privind reorganizarea Oltchim, astfel încât OMV Petrom să susţină eforturile Oltchim de reorganizare şi de repornire a întregii activităţi. OMV nu va proceda la demolarea Arpechim, ci va sta la dispoziţia noastră în situaţia în care va exista posibilitatea repornirii lanţului de petrochimie, şi să discutăm şi posibilitatea de a integra în acest lanţ şi partea de petrochimie de la Arpechim”, a spus Vosganian într-o conferință de presă desfășurată vineri.
Cu o zi înainte, directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe, spunea, de asemenea într-o conferință de presă, că rafinăria Arpechim va fi demolată, dacă nu va putea fi vândută.
Arpechim este principalul furnizor de materii prime pentru combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, a cărui insolvență a fost de curând anunțată de ministrul Vosganian. OMV Petrom a reiterat în ultimii ani că rafinăria Arpechim nu face parte din activitatea sa de bază și că dorește vânzarea unității.
Varujan Vosganian susține că se bucură de sprijinul Marianei Gheorghe în ceea ce privește eforturile statului privind restructurarea industrială.
”Abia după ce găsim o soluţie antreprenorială, economică pentru Oltchim (...) ne încumetăm să pornim discuţiile şi cu OMV Petrom pentru Arpechim”, a adăugat ministrul Economiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu