O femeie din Slobozia Bradului a născut în ambulanță

Lidia Stancu, o femeie din Slobozia Bradului, a născut astăzi în ambulanţa care o ducea la Spitalul din Focşani.

Femeia a fost transportată la Spitalul din Dumbrăveni chiar de către primarul comunei Slobozia Bradului, Valerică Zamfirescu.

De la Dumbrăveni, femeia a fost preluată de o ambulanţă, iar în jurul orei 11.50, pe timpul deplasării către unitatea spitalicească din Focşani, asistată de personalul medical de pe ambulanţă, femeia a dat naştere unei fetiţe de 3,6 kg.

Echipajul SAJ a predat în condiţii bune, atât copilul cat si mama, medicului de gardă din cadrul Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” din Focşani”, au precizat reprezentanţii ISU Vrancea.  Potrivit primarului Zamfirescu, femeia mai are acasă încă şase copii, scrie Adevarul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel