Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare și Comunicații (ANCOM) a publicat, astăzi, Raportul semestrial de date statistice privind serviciile de retransmisie a programelor media audiovizuale liniare furnizate utilizatorilor finali pentru prima jumătate a anului 2011. Potrivit datelor din raport numărul românilor care deţin servicii de televiziune a scăzut cu 0,6% în prima jumătate a anului la 5.7 milioane de abonaţi.
Diminuarea cu 8% a numărului de abonaţi la servicii de retransmisie prin reţele satelit (DTH), care a ajuns la nivelul de 2,2 milioane de abonaţi, a determinat, în principal, această scădere a numărului de abonați la servici de retransmisie programe audiovizuale.
În schimb, numărul abonaţilor la servicii de retransmisie prin reţele de cablu şi a celor prin tehnologie IPTV a crescut în prima jumătate a anului cu 4%, respectiv 28% până la 3,5 milioane, respectiv 0,04 milioane de abonaţi.
Rata de penetrare a serviciilor de retransmisie programe audiovizuale la nivel de gospodării (calculată ca raport între numărul total de abonaţi şi numărul de gospodării din România) a ajuns astfel la nivelul de 78%.
În prima parte a anului, reţelele de cablu au înregistrat creşteri atât din punctul de vedere al numărului total de abonaţi, care a crescut cu 4%, cât şi din perspectiva numărului de abonaţi la servicii de retransmisie prin cablu în format digital, care a crescut cu 85%.
Creşterea numărului de abonaţi prin cablu în mediul urban (+4,2%) a fost superioară celei înregistrate în mediul rural (+3,4%). Astfel, în mediul rural au fost raportaţi 0,78 milioane de abonaţi, rata de penetrare a acestor servicii crescând până la 23,1%. În mediul urban au fost raportaţi 2,68 milioane de abonaţi (aproximativ 78% din numărul total de abonaţi prin cablu), rata de penetrare crescând la 68%.
Din numărul total de abonaţi prin reţele de cablu, 21% sunt abonaţi ai serviciilor de retransmisie a programelor prin reţele de cablu în format digital, numărul acestora înregistrând o creştere de 85% pe parcursul primului semestru al anului 2011, se specifică în comunicat.
Statistica a fost realizată pe baza datele înregistrate în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2011.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu