Noul ministru al Justiției, proiect de modificare a Codurilor penale, în 45 de zile

Noul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că în 45 de zile va avea gata un proiect de lege care va fi transmis Parlamentului. 

Proiectul va modifica cordurile penale și de procedură penală în acord cu deciziile Curții Constituționale. Ministrul a exclus variante unei Ordonanțe de Urgență. 

Codurile penale, proiect de modificare în 45 de zile

”Punerea de acord a legislaţiei cu deciziile Curţii Constituţionale apare ca fiind o necesitate obiectivă, adică nu mai este o problemă de apreciere a legiuitorului şi rezultă, ca obligaţie, din prevederile legii fundamentale din prevederile Constituţiei.

Cu alte cuvinte, din momentul în care Curtea Constituțională pronunţă a decizie de admitere a unei obiecţii sau a unei excepţii de neconstituţionalitate, decizia se publică în Monitorul Oficial; timp de 45 de zile, norma declarată neconstituţională se suspendă, nu se mai aplică. Timp de 45 de zile, legiuitorul este obligat să pună de acord dispoziţia legală declarată neconstituţională cu prevederile legii fundamentale, Constituţia, prin prisma considerentelor deciziei sau deciziilor Curţii Constituţionale. Aşadar, o primă distincţie – între opţiunea legiuitorului de a dezvolta o anumită linie de politică penală şi obligaţia legiuitorului de la legifera în acord cu deciziile Curții.

Ca orizont de timp, chiar ieri vorbeam cu colegii mei de la Ministerul Justiţiei, intenţionăm ca în maxim o lună, o lună şi jumătate, să prezentăm Guvernului un draft, un proiect de lege care să fie înşuşit de către Guvern şi să fie trimis Parlamentului spre dezbatere. Cu alte cuvinte, obligaţie pe de o parte şi dezbatere parlamentară, pe de altă parte, excluzând ideea Ordonanţei de Urgenţă.” a spus ministrul pentru Radio Iași

Pragul minim în abuzul în serviciu, necesar

Tudorel Toader s-a referit și la controversatul prag minim din OUG 13: ”Curtea spune, în considerentele deciziei, faptul că îi revine legiuitorului obligaţia de a delimita răspunderea contravenţională de răspunderea penală. Cu alte cuvinte, faptul că legiuitorul trebuie să stabilească un prag minim, sub care răspunderea e disciplinară, peste care răspunderea poate fi de natură penală.”

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel