Ninsori și frig în București. Vremea, în martie. Temperaturile vor crește săptămâna viitoare

Foto Pexels
Foto Pexels

Meteorologii anunță că, în următoarea perioadă, la București va fi frig și va ninge.

Potrivit prognozei speciale, cerul va fi acoperit de nori și vor fi precipitații. Temporar, vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare, cu precădere pe parcursul nopții și la începutul zilei de marți. Ca urmare, se va depune strat de zăpada neuniform de 2...4 centimetri. Vântul va sufla slab și moderat, mai spun specialiștii.

În București, temperaturile maxime vor fi de 3...4 grade, iar temperatura minimă, din noaptea de luni spre marți, de -1...0 grade Celsius.

Vremea, în martie. Urmează un val de frig și ninsori, temperaturile vor crește săptămâna viitoare

Meteorologii anunță că va fi deosebit de frig în următoarele zile și că este posibil să ningă în toate regiunile țării. Vremea se va încălzi începând de săptămâna viitoare, a transmis Administrația Națională de Meteorologie.

În Banat, până spre sfârșitul primei săptămâni vremea se va răci și va deveni deosebit de rece pentru această dată, media maximelor termice coborând până în jurul a 3 grade, iar a minimelor până spre -9...-10 grade. Ulterior valorile termice vor crește, astfel că în ultimele zile ale intervalului temperaturile maxime vor atinge în medie 12...14 grade, iar cele minime 1...2 grade.

Probabilitatea de precipitații slabe va fi mai mare în primele și în ultimele zile ale intervalului.

În Crișana, valorile termice vor fi în scădere până în jurul datei de 11 martie, când media maximelor va fi de 2...3 grade, iar a minimelor de -9...-8 grade. În zilele următoare vremea va intra într-un proces de încălzire, iar media temperaturilor maxime din ultimele zile de prognoză va ajunge la 12...14 grade și a minimelor la 0...2 grade.

Pe arii restrânse vor fi precipitații slabe, cu o probabilitate mai mare în primele și în ultimele zile de prognoză.

În Transilvania, în prima săptămână de prognoză vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între -2 și 2 grade și a minimelor între -7 grade în prima dimineață și -14 grade în ultima. În cea de a doua săptămână se va încălzi, iar media maximelor va ajunge să atingă în ultimele zile 10...12 grade și a minimelor -3...-1 grad.

Temporar se vor semnala precipitații în general slabe cantitativ, cu o probabilitate mai mare în perioada 7 – 9 martie, dar și după 16 martie.

În Maramureș, până spre sfârșitul primei săptămâni, vremea va fi deosebit de rece pentru această dată; media temperaturilor maxime va coborî spre 1 grad, iar a minimelor spre -10...-11 grade. În zilele care vor urma se va încălzi treptat, astfel că în ultimele zile de prognoză media temperaturilor maxime, pe întreaga regiune, va ajunge să se situeze, în jurul a 12 grade, iar a minimelor se va apropia de 0 grade.

Temporar se vor semnala precipitații slabe cantitativ, între 7 și 9 martie și din nou, după 16 martie.

În Moldova, vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă, până în jurul datei de 11 martie, când media maximelor termice va fi de doar -2...-1 grad, iar a minimelor de -10...-8 grade. Apoi se va încălzi treptat, astfel că după data de 15 martie media temperaturilor maxime va fi între 10 și 12 grade, iar a minimelor între -1 și 1 grad.

Temporar se vor semnala precipitații slabe cantitativ, cu o probabilitate mai mare între 7 și 11 martie și după data de 16 martie.

În Dobrogea, valorile termice vor fi în scădere până în jurul datei de 11 martie, când media maximelor va atinge -1 grad, iar a minimelor -6 grade. În zilele următoare vremea va intra într-un proces de încălzire, iar media temperaturilor maxime din ulimele zile de prognoză va ajunge la 8...10 grade și a minimelor la 1...2 grade.

Trecător vor fi posibile precipitații slabe cantitativ aproape în fiecare zi.

Valorile termice din Munteani vor fi în scădere, maximele, de la o medie de 4 grade, în prima zi, până la 0 grade în jurul datei de 11 martie, iar minimele de la o medie de -2 grade la început, până la -9 grade spre sfârșitul primei săptămâni. În intervalul următor se va încălzi, astfel încât în ultimele zile media maximelor va fi de 11...12 grade, iar a minimelor de 0...1 grad.

Trecător vor fi posibile precipitații aproape în fiecare zi, dar mai ales în intervalul 7-10 martie.

Vremea se va răci și în Oltenia până spre sfârșitul primei săptămâni, când media maximelor termice se va situa în jurul a 2 grade, iar a minimelor va atinge -11...-10 grade. În intervalul care va urma, tendința generală va fi de creștere a valorilor termice, astfel încât, în ultimele zile de prognoză maximele vor atinge în medie 12...13 grade, iar minimele 0...2 grade.

Probabilitatea mai mare de apariție a precipitațiilor va fi între 7 și 11 martie, precum și după data de 17 martie.

La munte, în prima săptămână de prognoză vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între -10 și -2 grade și a minimelor între -17 și -10 grade. În cea de a doua săptămână se va încălzi, iar media maximelor va ajunge să atingă 2...4 grade și a minimelor -4...-3 grade.

Temporar vor fi precipitații aproape în fiecare zi, dar mai ales în primele și în ultimele zile ale intervalului de prognoză.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel