Muzeul 'Antipa' se opune înstrăinării a 45% din suprafaţa liberă de construcţii a instituţiei

[] []

24 iun 2019 / 19:08
Salveaza PDF Comentarii

Muzeul Naţional de Istorie Naturală 'Grigore Antipa' a înaintat luni un răspuns către Ministerul Culturii, prin care îşi manifestă opoziţia faţă de ideea înstrăinării a 45% din suprafaţa liberă de construcţii a instituţiei

Potrivit unui comunicat al Muzeului ''Antipa'', transmis luni AGERPRES, instituţia muzeală a primit, din partea autorităţii finanţatoare - Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale -, solicitarea de a răspunde unei adrese venite dinspre Secretariatul General al Guvernului privind cedarea a 5.300 de metri pătraţi din parcul muzeului în vederea realizării unei alte construcţii.

'De asemenea, anterior primirii acestei adrese, managerul Muzeului, Luis Ovidiu Popa, a fost invitat la sediul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru a semna un plan de dezlipire a terenului pe care Muzeul 'Antipa' îl are în administrare, dezlipire pe care nu a solicitat-o, despre care nu fusese informat şi pe care nu o doreşte. Muzeul îşi manifestă regretul pentru această situaţie de confuzie, de care nu se face vinovat, şi îşi reafirmă intenţia păstrării integrităţii parcului istoric', precizează sursa citată. Argumentele care îndreptăţesc refuzul instituţiei muzeale sunt legate de: calitatea de monument istoric a muzeului, în integralitatea sa, apartenenţa la o zonă construită protejată; importanţa spaţiului verde din incinta instituţiei, nevoia de spaţiu pentru activităţile muzeului.

Potrivit sursei citate, 'datorită dezvoltării patrimoniului şi diversificării activităţilor din ultimii 100 de ani, muzeul are nevoie de suplimentarea depozitelor pentru colecţiile în continuă creştere, de un spaţiu adecvat pentru organizarea de expoziţii temporare de anvergură, dar şi de spaţii noi de expunere'. 'În perioada recentă, prin Contractul de management nr. 86/18.09.2017, este prevăzută extinderea muzeului printr-o construcţie subterană care să păstreze intact spaţiul verde şi care să ofere spaţiile suplimentare de care muzeul are nevoie', se arată în comunicat.

În opinia conducerii instituţiei, extinderea muzeului va asigura depozitarea colecţiilor în condiţii optime de climat şi securitate; dezvoltarea colecţiilor în spaţiile nou construite, inclusiv oferirea de spaţiu temporar sau permanent pentru colecţii aflate în dificultate la oricare alte muzee de profil din ţară; organizarea optimă a programelor cultural-educaţionale şi de valorificare a patrimoniului (expoziţii temporare etc.); creşterea substanţială a numărului de vizitatori, prin folosirea spaţiilor expoziţionale nou create, ceea ce ar creşte sustenabilitatea financiară a muzeului, şi dezvoltarea activităţii curatoriale şi de cercetare a patrimoniului în spaţiile eliberate în vechea clădire a muzeului. Aceasta spune că păstrarea intactă a suprafaţei de teren ce aparţine muzeului este de o importanţă capitală, fiind practic garantul existenţei şi dezvoltării Muzeului Naţional de Istorie Naturală 'Grigore Antipa'.

În context, instituţia îşi manifestă încrederea că Guvernul va lua în considerare ''necesitatea păstrării parcului actual şi a extinderii spaţiilor Muzeului, fără afectarea spaţiului verde'. Cu un patrimoniu de aproximativ 2 milioane de exemplare şi un număr de vizitatori de 311.639 în anul 2018, Muzeul Naţional de Istorie Naturală 'Grigore Antipa' este unul dintre cele mai vizitate muzee din Bucureşti şi din ţară. 


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26