€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Murfatlar a intrat în insolvenţă

 

Tribunalul Constanţa a aprobat cererea de intrare în insolvenţă a Murfatlar România, unul dintre principalii producători locali de vin.

"Gradul lent de recuperare a banilor din piaţă, caracteristica generală a mediului de afaceri în această perioadă, are ca principal efect lipsa de lichidităţi, făcând dificilă achitarea datoriilor exigibile", se arată într-un comunicat al companiei, citat de Mediafax.

Producătorul de vin precizează că va continua strategia de dezvoltare şi extindere a activităţii comerciale pe piaţa românească conform planurilor deja stabilite, într-un mod solid şi sustenabil.

Compania este deţinută de trei firme - Euroavipo (41,93%), Euro Trade Invest (39,01%) şi Vitivinicola Basarabi (19,04%).

La Euroavipo principalii asociaţi sunt Emanuel Corneliu Dobronăuţeanu (31,89%) şi Maria Ivănescu (33,52%), prezenţi, ca acţionari, şi la Euro Trade Invest, alături de alte persoane, precum Ion Şerban Dobronăuţeanu (17,25%), Cătălin Bucura (15,33%).

Reţeaua Crama Murfatlar cuprinde aproximativ 125 de crame funcţionale în întreaga ţară, existând în continuare proiecte de deschidere şi noi cereri de francize până la 180 de locaţii, potrivit sursei citate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close