Medeea Marinescu și Corul Madrigal fac spectacol de Crăciun

 Actrița Medeea Marinescu va urca pe scena Ateneului Român din București, alături de Corul Național de Cameră Madrigal, într-un spectacol care va avea loc pe 15 decembrie, cu ocazia Crăciunului, scrie Mediafax.Autor: Alina-Elena VasiliuÎn deschiderea spectacolului susținut de Madrigal, Medeea Marinescu va pune în scenă un moment artistic împreună cu un grup de copii dornici să aprofundeze arta interpretării corale, în cadrul proiectului Cantus Mundi, dezvoltat prin Asociația Corului Madrigal. Pe 15 decembrie, de la ora 20.00, Ateneul Român va fi înnobilat cu cele mai cunoscute colinde în interpretarea Corului Madrigal, care va fi dirjat de dirijorul Voicu Popescu. Corul Național de Cameră Madrigal a fost înființat în 1963 de dirijorul Marin Constantin, și a susținut peste 4.000 de concerte pe cele mai mari scene din țară și din străinătate. În 1992, a fost declarat ”bun al patrimoniului național UNESCO” la Paris, iar din martie 2011, Corul a trecut din subordinea Ministerului Educației în subordinea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național. Madrigal are la activ, până în prezent, peste 4.100 de spectacole în țară și în străinătate. În această iarnă, Corul Madrigal va mai susține concerte de colinde și la Opera Română din Iași, pe 9 decembrie, dar și la Brașov, la Sala Reduta, pe 13 decembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel