Autoritățile Amsterdamului intenționează să mărească limita de vârstă minimă pentru prostituatele din faimosul Cartier al Felinarelor Roșii și să oblige bordelurile să închidă în intervalul orar 4:00 - 9:00.
Primarul orașului Amsterdam, Eberhard van der Laan, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că intenționează să ridice, din iulie, vârsta minimă pentru prostituate de la 18 la 21 de ani, măsura fiind doar una în cadrul unei decizii de luptă împotriva criminalităţii în faimosul Cartier al Felinarelor Roşii şi pentru a-i proteja de abuzuri pe lucrătorii din industria sexului, cea mai mare parte femei, scrie Agerpres.
Van der Laan vrea și ca, sub noul regim, toate bordelurile cu ferestre având perdele roşii de catifea şi lămpi de culoare roşie să fie închise de la 4 la 9 dimineaţă, aici activând aproximativ 4.000 de lucrători sexuali profesioniști.
"Credem că situaţia este atât de gravă încât trebuie să acţionăm", a spus primarul în faţa reporterilor, precizând că prostituatele tinere sunt cele mai vulnerabile, deoarece de multe ori sunt exploatate de proxeneţi care le forţează să practice această meserie când împlinesc 18 ani.
Tot din iulie, oficialul olandez vrea să-i oblige pe proprietarii de bordeluri să prezinte un plan de afaceri.
ÎN Olanda, Prostituția a fost legalizată în 2000, însă din 2006, Amsterdamul a înăsprit normele șase ani mai târziu, ducând, în perioada 2007 - 2009, la închiderea a aproape o treime din obloanele bordelurilor sale.
În prezent, oficialii olandezi studiază legea prostituţiei din Suedia ca un posibil model, în vederea unei noi legi olandeze. În Suedia, legislația pedepseşte penal numai vizitarea prostituatelor dar nu şi pe prostituate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News