Mark Mobius: Structura guvernului român e demodată, tipică regimului comunist

mark mobius dc
mark mobius dc

Şeful Grupului Templeton Emerging Markets, Mark Mobius, a declarat sâmbătă în cadrul emisiunii "După 20 de ani," de la Pro Tv, că structura guvernului român e una tipică regimului comunist şi a subliniat nevoia unei schimbări.

[caption id="attachment_238585" align="alignnone" width="465"] Foto: stirileprotv.ro[/caption]

Dr. Mark Mobius consideră România o ţară atractivă pentru investiţii, datorită resurselor de care dispune, ce pot susţine creşterea economică. Întrebat de ce România nu foloseşte cu succes aceste resurse, dl Mobius vede ca principali vinovaţi guvernul şi birocraţia. "Structura guvernului român la momentul de faţă este, oarecum, demodată, tipică pentru regimul comunist, unde reguli şi regulamente trebuiau făcute pentru orice aspect al economiei şi se descoperea că economia trebuie controlată tot timpul de către stat. Acum, situaţia schimbându-se sau fiind deja schimbată, este necesar ca şi aceste structuri să se schimbe. Şi trebuie să avem o administraţie care să permită mediului de afaceri să prospere, să se dezvolte, astfel încât să obţină beneficii," a explicat investitorul.

Mark Mobius crede că progresul este copleşit de corupţie, o schimbare putând să apară prin transparentizare. "Există corupţie în orice ţară din lume. Întrebarea este «În ce grad?» (...) Nu putem permite corupţiei să copleşească progresul într-o ţară şi, din nefericire, din multe puncte de vedere, în România aceasta este ceea ce se întâmplă. Corupţia, acum, copleşeşte, pur şi simplu, progresul. Însă, trebuie să vă amintiţi că a fost făcut progres (...) Făcând lucrurile transparente poţi începe să elimini corupţia, îi poţi împiedica pe cei corupţi să profite," a spus şeful Templeton Emerging Markets. Dl Mobius a menţionat că există o "lipsă de voinţă" a autorităţilor de reglementare şi a instanţelor de judecată în luare deciziilor, iar clasa politică nu ia unele decizii pentru că ar putea pierderi voturi la alegeri.

Mark Mobius este un investitor global, preşedinte executiv al grupului Templeton Emerging Markets şi este considerat unul dintre cei mai importanţi lideri ai industriei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel