Aflată la Urgenţă în Cluj-Napoca, Mărioara Murărescu spune că se simte mai bine. Realizatoarea emisiunii „Tezaur folcloric” a precizat că deja se poate deplasa singură după operaţie suferită săptămâna trecută la nivelul coloanei.
“Am vorbit (…) la telefon sâmbătă. Mi-a spus: «Nu vă speriaţi, totul e spre bine, mă simt bine după operaţie»”, a precizat Nicolae Furdui Iancu pentru ziarul Ring.
Totodată, interpretul de muzică popular a dezminţit zvonurile potrivit cărora ar fi mers în vizită la spital.
“Au fost ştiri false, n-am fost în vizită la Marioara Murărescu la spital. Puteam să ajung, dar după operaţia pe care dânsa a suferit-o, o vizită ar fi obosit-o. Trebuie să-şi revină”, a spus Furdui Iancu. “Noi aşteptăm să o putem vizita după ce iese de la Terapie Intensivă, că doar nu era să ne aşezăm în şir indian la uşă. Şi nici nu ne-ar fi dat voie la Terapie Intensivă! Nu a fost vorba de o urgenţă, ci de o intervenţie programată la coloană, din cauza unor vertebre tasate. Intervenţia s-a făcut la Cluj pentru că acolo e medicul specialist cel mai bun”, a adăugat acesta.
Şi Sofia Vicoveanca a încercat să ia legătura cu realizatoarea "Tezaur folcloric".
“Am sunat-o, dar nu mi-a răspuns. L-am sunat apoi pe Nicolae Furdui Iancu, pentru că s-a spus pe toate posturile TV că a vizitat-o la spital. Nicu nu a fost la ea, pentru că bolnavii trebuie lăsaţi să se odihnească. E atâta minciună în ţara asta încât nu se mai poate!”, a explicat cântăreaţa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News