Mandat de arestare în lipsă pentru fiul lui Nuţu Cămătaru

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au emis un mandat de arestare în lipsă pe numele lui Ionel Balint, fiul lui Nuţu Cămătaru, acuzat de tentativă de omor, în acest caz fiind cercetaţi şi cântăreţii Adi Minune şi Florin Salam.

De asememena, instanţa a mai decis arestarea preventivă în lipsă şi în cazul altui suspect care ar fi participat la scandalul din clubul bucureştean şi pe care anchetatorii nu l-au găsit în urma percheziţiilor de săptămâna trecută, informează Mediafax.  În 21 octombrie, anchetatorii au făcut 20 de percheziţii în Bucureşti şi au dus la audieri 23 de persoane vizate în ancheta în care Ionel Balint, fiul lui Nuţu Cămătaru, este suspectat că l-ar fi înjunghiat pe Naca Marian, zis "Italianul" (41 de ani), în 19 septembrie, într-un club din zona Ştefan cel Mare. Bărbatul a fost internat în stare gravă la Spitalul F

Cântăreţii Adrian Simionescu, cunoscut sub numele de scenă Adi Minune, şi Florin Salam sunt şi ei învinuţi în acest dosar, pentru favorizarea infractorului şi, respectiv, mărturie mincinoasă, ei fiind cercetaţi în stare de libertate. Adi Minune şi Florin Salam au fost printre cei audiaţi, în 21 octombrie, la Poliţia Capitalei.

Adi Minune declara, după audieri, că a fost pus sub învinuire în cazul privind tentativa de omor, precizând că se consideră nevinovat şi că nu ştia că dacă nu vrei să scrii o declaraţie înseamnă că favorizezi un infractor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel