Mall-urile ar putea primi bani din Fondul de Mediu dacă deschid staţii de încărcare a maşinilor electrice

masina electrica
masina electrica

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, a afirmat că marile centre comerciale ar putea primi sprijin din Fondul de Mediu pentru a instala staţii de încărcare a maşinilor electrice.

'Trebuie creat sistemul de infrastructură a încărcării acestor maşini. Noi vom da sprijin şi lucrăm deja la un Ghid la Fondul de Mediu pentru a sprijini acele unităţi, de exemplu mall-urile, care ar introduce asemenea încărcătoare la sediul lor. Este o problemă nu numai la nivelul României, ci la nivelul Uniunii Europene. În Cartea Verde a Transporturilor se prevede va până în anul 2050, maşinile convenţionale să nu mai aibă acces în oraşele mari. Fiecare ţară trebuie să ia măsuri ca până în acel an să reducă numărul maşinilor convenţionale', a menţionat Borbely, citat de Agerpres.

În ceea ce priveşte facilităţile acordate celor care optează pentru achiziţionarea de maşini electrice, şeful MMP a spus că vor exista scheme mai avantajoase însă acest lucru depinde şi de ofertele producătorilor.

'Depinde şi de producători. Până când producătorii nu vin cu oferte de maşini electrice care să fie accesibile, e mai dificil să convingi cetăţeanul că trebuie să dea 8.000 sau 9.000 de euro mai mult decât la o maşină convenţională', a declarat ministrul Mediului şi Pădurilor.

Guvernul a adoptat, în data de 20 aprilie a.c., un act normativ prin care sunt acordate, la ora actuală, facilităţi persoanelor fizice şi juridice care achiziţionează maşini nepoluante şi eficiente energetic, respectiv vehicule de transport rutier electrice sau hibrid.

Astfel, persoanele fizice, instituţiile publice şi administraţiile locale şi centrale vor beneficia la achiziţia unui automobil electric de patru vouchere de 3.800 lei, dacă participă la Programul Rabla (casează o maşină veche şi achiziţionează o maşină electrică), respectiv de o reducere de până la 20 % din preţul automobilului electric, dar nu mai mult de 3.700 de euro, în lei, la cursul oficial, dacă achiziţia nu se face prin Programul Rabla.

Cei care vor achiziţiona automobile hibrid vor beneficia de două vouchere de 3.800 de lei, respectiv de o reducere de preţ de maximum 10 %, dar nu mai mult de 1.800 de euro. În prezent, singura facilitate pentru cei care cumpărau autovehicule electrice sau hibrid era scutirea de taxa de primă înmatriculare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel