Maladia Alzheimer, depistată în stadii incipiente, cu un test de 10 minute

Alzheimer
Alzheimer

Un grup de cercetători britanici au conceput un test de memorie, a cărui durată este de doar 10 minute și care va fi disponibil de luni în sistemul medical de sănătate din Marea Britanie, pentru depistarea maladiei Alzheimer şi a altor forme de demenţă în stadii incipiente, informează dailymail.co.uk.

Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, testul de memorie, denumit CANTABmobile Test, are capacitatea de a face diferenţa dintre procesul de uitare, considerat normal, şi mult mai periculoasele pierderi de memorie, care pot semnala declanşarea demenţei.

Dacă diagnosticul se face în stadii timpurii, pacienții pot beneficia de un tratament medicamentos atunci când au cel mai mult nevoie de el, ceea ce îi ajută să lucreze şi să aibă o existenţă independentă pentru mai multă vreme.

Potrivit profesorului Barbara Sahakian, de la Universitatea Cambridge, care a contribuit la conceperea acestui test, toate persoanele cu vârste peste 65 de ani ar trebui să folosească CANTABmobile Test.

Pacienții trebuie să îndeplinească șase sarcini, folosind un computer cu ecran tactil sau un iPad: fie să memoreze locul unor obiecte şi apoi să îşi amintească poziţiile acestora, după câteva secunde, sau să răspundă unor întrebări care au legătură cu viaţa lor de zi cu zi, dar şi alte exerciţii create cu scopul de a identifica acei pacienţi care sunt mai degrabă deprimaţi, nu pe cale de a-şi pierde memoria.

Testul rapid este conceput astfel încât să identifice pierderile de memorie care apar în fazele incipiente ale demenţei senile și poate fi folosit inclusiv de infirmiere sau de alţi angajaţi din sistemul medical de sănătate, ceea ce degrevează agenda de lucru - care poate fi uneori extrem de încărcată - a medicilor.

Rezultatele testului sunt afișate instantaneu, scorul unui pacient - care ţine cont de vârsta, sexul şi educaţia acestuia - reprezentând un factor determinant în decizia de a-l trimite la o clinică specializată în tulburări de memorie, unde va face teste suplimentare şi va primi tratament.

CANTABmobile prezintă un grad foarte înalt de acurateţe în privinţa depistării cazurilor de Alzheimer şi produce foarte puţine "alarme false", în pofida duratei sale extrem de scurte, susține echipa de cercetători britanici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel