LOBBY sau trafic de influenţă? Iniţiativă ALDE: LEGEA LOBBY-ului

LOBBY sau trafic de influenţă? Iniţiativă ALDE
LOBBY sau trafic de influenţă? Iniţiativă ALDE

Călin Popescu Tăriceanu anunţă că în următoarele săptămâni ALDE va depune un proiect privind activitatea de lobby.

LEGEA LOBBY -ului. Un proiect de lege care să reglementeze activitatea de lobby, astfel încât cei care desfăşoară această activitate să nu mai poată să fie acuzaţi de trafic de influenţă, va fi depus de parlamentari ALDE, a anunţat miercuri preşedintele partidului, Călin Popescu-Tăriceanu.

'E un proiect care a fost adus în discuţie la un moment dat la nivelul Parlamentului. Din câte ştim, există în Parlament în momentul acesta două-trei proiecte care zac prin sertarele diferitelor comisii. Varujan Vosganian, împreună cu colegii noştri şi cu sprijinul unor specialişti în drept, îşi propune să definitiveze un proiect care îşi propune să permită reglementarea acestei activităţi, după liberele practici din lumea democratică, în aşa fel încât să nu mai existe posibilitatea ca cei care fac activităţi de lobby să fie acuzaţi de trafic de influenţă. Acest lucru nu înseamnă că traficul de influenţă ar trebuie să fie dezincriminat, nu. Vrem să reglementăm aceste activităţi, să dăm un cadru legal (...) astfel încât interesele publice, interesele private să poată să fie promovate în mod civilizat prin dezbatere, prin discuţii, fără să existe tot timpul suspiciuni care pot să ducă tot timpul la ideea unor acte de corupţie', a afirmat Tăriceanu miercuri după şedinţa Biroului Politic Central al ALDE.

El a precizat că proiectul privind ativitatea de lobby va fi finalizat şi depus la Parlament în 10 zile, maximum două săptămâni.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel