Japonia riscă să intre în recesiune | DCNews
Cele mai citite

Japonia riscă să intre în recesiune

Impactul economic al cutremurului, al tsunami-ului şi al accidentului nuclear de la Fukushima riscă să împingă Japonia, a treia economie mondială, în recesiune în următoarele luni, susţin economiştii intervievaţi de cotidianul Nikkei, transmite AFP.

Potrivit Nikkei, care a consultat rapoartele principalelor institute private de analiză economică, triplul dezastru a făcut ca încrederea investitorilor, exporturile şi consumul domestic să scadă, în acest context o relansare nu poate fi aşteptată mai devreme de al treilea trimestru al anului (iulie-septembrie).

Produsul Intern Brut al Japoniei, a treia putere economica a lumii, s-ar putea contracta cu 0,6% în ritm anual în primul trimestru, apoi cu cel puţin 2,6% în lunile următoare (aprilie - iunie). Economiştii mai pesimişti cred chiar că în al doilea trimestru s-ar putea înregistra chiar o contracţie de 7,1%, informează Agerpres.

Definiţia clasică a recesiunii este două trimestre consecutive de scădere a Produsului Intern Brut. Potrivit datelor oficiale, economia Japoniei a scăzut deja cu 1,3% în ultimul trimestru din 2010. Dacă înainte de catastrofă economiştii mizau pe o uşoară revenire a creşterii în primul trimestru din 2011, susţinută de exporturi, în prezent experţii mizează pe o relansare abia în a doua jumătate a anului cu o creştere de 1,2% în perioada iulie-septembrie şi una de 5,6 % în ultimul trimestru.

Economiştii se aşteaptă la o scădere deosebită a exporturilor, în special în cazul automobilelor şi produselor electronice, sectoarele unde producţia a fost cea mai afectată de dezastrele provocate de seismul şi tsunamiul din 11 martie. Guvernul de la Tokyo a evaluat la 25.000 de miliarde de yeni (echivalentul a 297 de miliarde de dolari) costurile catastrofei din 11 martie.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din FLUX
Citește mai multe din FLUX
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Susțineți ca uniformele școlare să fie obligatorii?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close