Industria, în progres: vezi cu cât a crescut producția în ianuarie

Producția industrială
Producția industrială

În prima lună a anului, producția industrială a crescut semnificativ, atât față de luna precedentă, cât și față de luna ianuarie a anului 2012.

În ianuarie 2013, producţia industrială a crescut faţă de luna precedentă atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 6,3%, respectiv cu 0,3%. Faţă de ianuarie 2012, producţia industrială a crescut cu 5,7% ca serie brută, respectiv cu 3,4% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate.

Ianuarie 2013 comparativ cu decembrie 2012

În luna ianuarie 2013, producţia industrială (serie brută) a crescut faţă de luna precedentă cu 6,3%, susţinută de creşterea industriei prelucrătoare (+8,2%). Industria extractivă şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat au scăzut cu 3,1%, respectiv cu 2,6%.

Pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri la majoritatea categoriilor de bunuri, astfel: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+22,4%), industria bunurilor intermediare (+13,8%), industria bunurilor de uz curent (+4,9%) şi industria bunurilor de capital (+4,6%). Industria energetică a scăzut cu 1,6%.

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 0,3%, datorită creşterii industriei extractive (+1,7%) şi industriei prelucrătoare (+0,6%).

Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 3,8%.

Pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+7,5%), în industria bunurilor de uz curent (+2,7%) şi în  industria bunurilor intermediare (+2,5%) şi scăderi în industria energetică (-2,5%) şi în industria bunurilor de capital (-2,1%).

Ianuarie 2013 comparativ cu ianuarie 2012

În luna ianuarie 2013, producţia industrială (serie brută) a crescut cu 5,7% faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, ca urmare a creşterii industriei prelucrătoare (+6,6%) şi  industriei extractive (+6,0%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 0,3%.

Pe marile grupe industriale, s-au înregistrat creşteri la majoritatea categoriilor de bunuri: în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+15,2%), în industria bunurilor de capital (+8,6%), în industria bunurilor de uz curent (+5,5%) şi în industria bunurilor intermediare (+3,8%). Industria energetică a scăzut cu 0,2%.

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 3,4% comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, ca urmare a creşterii industriei extractive (+5,9%) şi industriei prelucrătoare (+3,6%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 2,1%.

Pe marile grupe industriale s-au înregistrat  creşteri în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+11,8%), în industria bunurilor de capital (+5,2%), în industria bunurilor intermediare (+3,0%) şi în industria bunurilor de uz curent (+2,3%). Industria energetică a scăzut cu 0,2%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel