Încă un contract păgubos, denunțat de Hidroelectrica

hidroelectrica
hidroelectrica

După ce a denunțat contractul cu Electrocentrale Paroşeni, Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a denunţat  un alt contract de achiziţie a energiei. Este vorba de contractul cu Electrocentrale Deva, care a generat pierderi de 108,89 milioane lei producătorului de electricitate aflat în insolvenţă, în perioada 2009-2011.

Hidroelectrica a încheiat acordul cu Electrocentrale Deva în iunie 2009, pe o perioadă de zece ani, scrie mediafax.

Potrivit Euro Insol, scopul acordului era susţinerea financiară a Electrocentrale Deva, nu obţinerea de profit din activitatea comercială a Hidroelectrica.

VEZI ȘI: După 30 de ani, Hidroelectrica continuă investiția de la Pruncea-Trestia

În ultimele două luni Euro Insol a denunţat mai multe contracte de vânzare a energiei, întrucât au adus Hidroelectrica pierderi de 1,1 miliarde euro în perioada 2006-2012.

Hidroelectrica, deţinută de stat, prin Ministerul Economiei, este în insolvenţă de la sfârşitul lunii iunie.

Electrocentrale Deva este controlată de compania Termoelectrica, al cărei acţionar majoritar este tot Ministerul Economiei.

Contractele derulate de către Hidroelectrica cu alţi producători de energie au fost menţionate în raportul întocmit de către Euro Insol drept una dintre cauzele care au generat intrarea în insolvenţă a companiei de stat.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel