Urmărește emisiunea live


Ilie Năstase, pe urmele lui Depardieu, din cauza taxelor din România

nastase
nastase

Revoltat de fiscalitatea excesivă din România, fostul tenismen Ilie Năstase își anunță plecarea din țară. Destinația sa ar urma să fie Rusia, fostul sportiv călcând astfel pe urmele renumitului actor francez Gerard Depardieu.

"Pentru ce ni se iau asemenea taxe? Pentru salariile parlamentarilor şi europarlamentarilor? Nu mai vreau să plătesc, mă mut în Rusia, după Depardieu", a declarat Ilie Năstase, scrie libertatea.ro.

Supărarea tenismenului ar putea fi îndreptățită, în condițiile în care, potrivit unui studiu realizat de o bancă elvețiană, românii sunt unii dintre cei mai slab plătiţi europeni, dar au printre cele mai mari impozite către stat din toate ţările Uniunii Europene.

Realizat în anul 2012, studiul arată că la nivelul Europei, România ocupă locul 11 în topul celor mai mari taxe şi contribuţii sociale plătite din salariu şi penultimul loc la capitolul venit mediu net.

Potrivit studiului, în timp ce un salariat din România câştigă, în medie pe lună, 451 de euro pe lună, din care 31% trebuie să-i plătescă statului, în Franţa, un muncitor are un venit mediu de 2.500 de euro pe lună şi plăteşte contribuţii sociale statului de 26%. În Spania, un salariat câştigă pe lună aproape 1.900 de euro pe lună din care 20% plăteşte statului.

Rușii sunt cei mai favorizați în ceea ce privește impozitarea veniturilor. Salariul mediu în Rusia este de 1.100 de euro, iar la stat se duc 160 de euro.

Acesta este și motivul pentru care actorul francez Gerard Depardieu a renunţat la Franţa în favoarea Rusiei, şocând o lume întreagă. Depardieu a primit, de Bobotează, de la Vladimir Putin cetăţenia rusă, nemulțumit de decizia Consiliului Constituţional (CC) francez privind cenzurarea taxării cu 75% a celor mai bogaţi contribuabili francezi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel