IGSU: Peste 80 de localităţi din 17 judeţe au fost afectate de furtună

furtuna
furtuna

Peste 80 de localităţi din 17 judeţe au fost afectate de furtună, pompierii fiind solicitaţi să intervină în aproape 170 de cazuri, pentru copaci căzuţi pe străzi, pe acoperişurile unor case şi pe maşini, pentru stingerea unor incendii în urma trăsnetelor şi scoaterea apei din subsolurile imobilelor.

În urma furtunilor au fost afectate 84 de localităţi din 17 judeţe, respectiv Arad, Bacău, Bihor, Buzău, Caraş-Severin, Covasna, Gorj, Hunedoara, Mureş, Suceava, Vâlcea, Teleorman, Cluj, Dâmboviţa, Argeş, Bistriţa-Năsăud şi Prahova, a anunţat, joi, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), într-un comunicat de presă.

Aproape 750 de angajaţi IGSU au intervenit în aceste localităţi, cu 163 de autospeciale de intervenţie, motopompe şi autocamioane. La intervenţii au participat şi 21 de agenţi de poliţie, 288 de membri ai comitetelor locale şi serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, cu 18 mijloace de intervenţie, precum şi 76 de angajaţi ai SNCFR, Electrica şi SDN, cu 19 utilaje.

"Au fost 103 intervenţii pentru degajarea trunchiurilor de copaci căzute pe carosabil, acoperişuri şi autoturisme, 44 intervenţii pentru degajarea sau consolidarea elementelor de construcţie de la nivelul acoperişurilor, dislocate de vânt, 9 intervenţii pentru localizarea şi stingerea incendiilor generate de cauze naturale (trăsnet) şi 8 intervenţii pentru evacuarea apei din subsoluri, în judeţele Cluj, Dâmboviţa şi Mureş", a precizat IGSU.

Totodată, 62 de localităţi din judeţele Călăraşi, Hunedoara, Giurgiu, Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Teleorman, Vâlcea, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu, Buzău, Dâmboviţa, Prahova şi Vrancea sunt nealimentate total sau parţial cu energie electrică, echipele Electrica intervenind pentru remedierea avariilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel