IGSU: 16 localităţi din nouă judeţe au fost afectate de inundaţii

inundatii-tg-jiu
inundatii-tg-jiu

Un număr de 16 localităţi din nouă judeţe au fost afectate de inundaţii în ultimele 24 de ore, 140 de gospodării şi 150 de hectare de teren arabil fiind inundate, potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Judeţele afectate de inundaţii sunt Alba, Argeş, Braşov, Buzău, Cluj, Dolj, Mureş, Sibiu şi Suceava, se arată într-un comunicat de vineri al IGSU, scrie Mediafax.

Din cele nouă judeţe au fost inundate 140 de gospodării, 36 curţi şi pivniţe, 150 de hectare de teren arabil, zece hectare de grâu, porumb, legume şi fâneţe, un drum naţional şi unul comunal, zece podeţe, iar cinci fântâni au fost colmatate.

De asemenea, echipele de intervenţie au ajutat la curăţarea apei de pe şapte străzi, din subsolurile şi depozitele a doi agenţi economici şi de la două obiective sociale, a precizat IGSU.

În ultimele 24 de ore au intervenit 70 de angajaţi IGSU, alături de peste 40 de membri ai comitetelor locale şi serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă. Aceştia au folosit 38 de mijloace de intervenţie, din care 29 din dotarea inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy