Horoscopul banilor. Care sunt zodiile care au succes pe plan profesional

Cristina Demetrescu. Sursă foto: YouTube Radu Țibulcă
Cristina Demetrescu. Sursă foto: YouTube Radu Țibulcă

Cristina Demetrescu, astrolog, a fost invitată în podcastul lui Radu Țibulcă, „Vin de-o poveste”, unde a vorbit despre zodiile care au succes pe plan profesional.

Rac

„Racii sunt favorizați în plan profesional. Trebuie să se deschidă mai mult. Au terminat o perioadă de schimbare în viața lor. 

Multe persoane din zodia Rac simt o senzație de blocaj. Apare o perioadă în care trebuie să învețe să se îndrepte către noi orizonturi. Pot cere ajutorul unor persoane care le pot promova munca”, a spus astrologul Cristina Demetrescu.

Leu

„Leii au probleme care pot decurge din relațiile conjugale. Cei care sunt căsătoriți, cei care se află în parteneriate, cei au de împărțit bani, fac investiții sau se gândesc la carieră - să nu se hazardeze. De multe ori Leul exagerează. Trebuie să își calculeze banii și investițiile, să nu se arunce”, a precizat Cristina Demetrescu.

Balanță

„Balanțele vor avea o perioadă bună din punct de vedere relațional, conjugal, financiar. Balanța poate se căsătorește în următoarea perioadă. Este vorba și despre anumite parteneriate, dar atenție, după data de 12 iulie, karma intră în zodia Balanță. 

În perioada asta se pune accentul pe partener, pe o căsătorie. Balanța este guvernată de Venus în perioada menționată.

Când Venus este retrograd, e posibil ca Balanțele să își piardă din calitățile și abilitățile creative, artistice, care de obicei le caracterizează. Trebuie să își ia mai mult timp pentru a analiza o relație, să nu se arunce cu capul înainte. Este vorba despre o perioadă foarte serioasă. 

Balanțele au asumări de responsabilitate la locul de muncă. Și, de asemenea, Balanța trebuie să acorde timp sănătății, sportului și să pună un echilibru în ceea ce face, pentru că este o zodie extremistă, ba muncește prea mult, ba face alte lucruri prea mult”, a adăugat Cristina Demetrescu în cadrul podcastului „Vin de-o poveste”.

Youtube video image

VEZI ȘI: Zodiile care trebuie să aibă grijă la sănătate. Avertismentul Cristinei Demetrescu

Cristina Demetrescu, astrolog, a fost invitată în podcastul lui Radu Țibulcă, „Vin de-o poveste”, unde a vorbit despre zodiile care trebuie să aibă grijă la sănătate.

Berbec

„Berbecul trebuie să aibă grijă la sănătate. Chiar dacă în prezent este perfect sănătos, totuși trebuie să se investigheze. Dacă nu vrea să treacă prin probleme și încercări, trebuie să încerce să facă ceva diferit cu viața lui. Sunt lucruri care pot feri Berbecul de anumite probleme de sănătate și anume să se dezvolte, să caute un univers nou, adică să fenteze boala. 

Totodată, Berbecul are și o perioadă bună din punct de vedere financiar - pentru salarii mărite, pentru câștiguri din activități proprii, pentru antreprenoriat și așa mai departe”, a spus astrologul Cristina Demetrescu.

Citește continuarea pe: https://www.dcnews.ro/zodiile-care-trebuie-sa-aiba-grija-la-sanatate-avertismentul-cristinei-demetrescu_920560.html

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel